„În Republica Moldova există o singură școală specială pentru copii surzi, nr.12, la Chișinău, unde elevii învață 9 clase, și Școală profesională  nr.11, unde pot să-și continue studiile acești copii. Celelalte școli pentru copii surzi au fost închise, iar copiii au fost aruncați în școlile de cultură generală, dar fără a pregăti pedagogii în acest sens, fără ca aceste școli să fie asigurate cu translatori mimico-gestuali. Unii părinți care au copii surzi nici nu-și dau copiii la școală din cauza acestor probleme”, a menționat vicepreședinta Asociației Surzilor.

Școlile speciale pentru copii surzi de la Cahul și Hârbovăț, raionul Călărași, au fost închise. Părinții s-au adresat la Asociația Surzilor, pentru a ajuta acești copii să se integreze în școlile de cultură generală. La școala specială de la Hârbovăț erau 17 copii, iar la școala specială de la Cahul erau 28 de copii.

„Noi, Asociația Surzilor, strigăm în gura mare. Copiii surzi, aflându-se într-o școală generală, nu înțeleg nimic din ce s-a întâmplat acolo, iar când absolvește această școală, nu poate să înțeleagă o persoană care vorbește. Nici măcar pe unul surd, care este ca și el, pentru că nici măcar nu cunoaște limbajul semnelor. În școlile speciale pentru surzi copiii cel puțin însușeau limbajul mimico-gestual, prin intermediul mai multor proiecte desfășurate de Asociația Surzilor”, a subliniat Natalia Babici.

„Asociația Surzilor nu este împotriva incluziunii în educație, dar nu puneți caii în urma căruței, puneți caii înaintea căruței, ca elevii surzi să aibă o susținere. Organizația Internațională a Surzilor a cumpărat niște amplificatoare, care se instalează la piept pentru copii hipoacuzici, dar și aparate auditive, însă aceste instalații sunt pentru copii care au rămășițe de auz. Copiii care nu aud deloc nu pot face nimic la ore dacă nu cunosc limbajul semnelor. Amplificatorul și aparatul auditiv îl ajută pe un copil surd, în cazul în care pedagogul se află la o distanță de 30 de centimetri, dar dacă profesorul se află la doi metri distanță de copil, amplificatorul și aparatul auditiv nu îi ajută cu nimic nici pe un copil hipoacuzic”, a menționat Natalia Babici.

Potrivit responsabilei de la Asociația Surzilor, problema a fost abordată în cadrul unor întrevederi cu actualul ministru al educației, culturii și cercetării, dar și cu foști miniștri ai educației, „Profesorii care lucrează cu copii surzi în școlile de cultură generală se adresează la Asociația Surzilor, pentru că nu știu ce să facă cu acești copii, dar  asociația nu are personal care să poată lucra în școli, doar interpreți al limbajului mimico-gestual pe probleme sociale și juridice. Soluția ar fi ca pedagogii care au în clasă copii surzi să urmeze stagieri, la care să învețe cum să comunice cu elevii cu deficiențe de auz. În Chișinău, la 1500 de adulți surzi sunt doar trei interpreți care posedă limbajul semnelor. Iar pe țară sunt circa 5000 de persoane cu deficiențe de auz, dar translatori care cunosc limbajul mimico-gestual sunt numai 17, iar unii dintre ei s-au pensionat și nu mai activează. În total, în Republica Moldova sunt înregistrați doar opt interpreți care cunosc limbajul mimio-gestual. Un translator care cunoaște limbajul mimico-gestual poate deservi cel mult 300 de persoane cu deficiențe de auz”, a relevat Natalia Babici.  

Vicepreședinta Asociației Surzilor susține că organizația pe care o conduce  și un grup de părinți care au copii cu deficiențe de auz au acționat în judecată ministerul de resort, pentru că acesta nu ar fi răspuns cerințelor înaintate de asociație privind acești copii. Potrivit Nataliei Babici, instanța de judecată a dat însă câștig de cauză ministerului, iar Asociația Surzilor pregătește o altă cerere de chemare în judecată a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

„Mulți copii cu deficiențe de auz pleacă în România ca să-și continue studiile, alții lucrează ca măturători. Avem petiții din partea părinților care cresc copii surzi la Edineț, Hâncești, Cimișlia, Căușeni, în care părinții se plâng că copiii lor sunt discriminați, deși instanța de judecată care a dat câștig de cauză ministerului pretinde că în școlile de cultură generală copiii surzi ar avea condiții mai bune decât în școlile speciale. Despre ce fel de condiții mai bune poate fi vorba dacă unii copii surzi sunt umiliți în școlile de cultură generală, ei nu au cu cine vorbi, ei nu înțeleg ce li se vorbește la ore? Situația este foarte gravă”, atenționează Natalia Babici.

Vicepreședinta Asociației Surzilor a menționat că la Școala profesională  nr.11 din Chișinău au venit mai mulți copii surzi, care au absolvit o școală de cultură generală. Dar „elevul stă la ore cu mama, pentru că doar pe ea o înțelege ce spune, mai mult pe nimeni. Chiar dacă la această instituție de învățământ unii profesori cunosc limbajul semnelor, copiilor surzi le vine foarte greu să învețe, pentru că în gimnaziu ei nu au învățat limbajul mimico-gestual”, a mai spus Natalia Babici.

Pentru luna iulie, la Chișinău este programată o întrunire la nivel internațional, la care vor fi abordate aspecte privind utilizarea limbajului semnelor drept mijloc de comunicare a surzilor și drept mijloc de incluziune în educație.