Asistență franceză în mărime de 800 de mii de euro pentru Moldelectrica și CFM

  • 24 Mai 2022 13:04
Asistență franceză în mărime de 800 de mii de euro pentru Moldelectrica și CFM

Guvernul Franței va acorda asistență tehnică în valoare de 800 de mii de euro pentru întreprinderile de stat „Moldelectrica” și „Calea Ferată din Moldova”. Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, și directorul general al Agenției Franceze pentru Dezvoltare, Rémy Rioux, au semnat un memorandum în acest sens, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, Andrei Spînu a menționat că memorandumul semnat vine în sprijinul reformelor importante în domeniul căilor ferate și la modernizarea sistemului energetic al Republicii Moldova. Prin acest gest, guvernul francez demonstrează susținerea și prietenia sa pentru Moldova.

400 de mii de euro vor fi direcționați pentru securitatea energetică și realizarea a două studii post-sincronizare a rețelei de transport „Moldelectrica” la rețeaua europeană de energie electrică ENTSO-E. Cealaltă parte a sumei va fi folosită pentru implementarea planurilor de reformă și reorganizare la nivelul CFM.

„Aceste investiții sub formă de asistență tehnică vor crește nivelul de securitate al țării noastre și vor ajuta la reabilitarea conform standardelor europene a căilor ferate din Moldova. Aceste companii, mă refer la „Moldelectrica” și CFM, deținute stat, vor deveni mai eficiente și mai performante. Sperăm să putem aplica bunele practici franceze în aceste domenii”, a notat Andrei Spînu

Vicepremierul a menționat că a fost agreat un sprijin financiar adițional de 60 de milioane de euro pentru susținerea bugetului țării. „Anul acesta, în luna februarie, ați inaugurat biroul Agenției Franceze pentru Dezvoltare aici, la Chișinău. A fost un gest de încredere în perspectivele dezvoltării țării noastre, în capacitatea noastră de a construi o economie și o societate mai puternică, mai rezilientă și mai europeană”, a mai spus ministrul.

Rémy Rioux a spus că este la Chișinău pentru a transmite un mesaj puternic de susținere a agendei de reforme a Guvernului Republicii Moldova, „reforme ambițioase, reforme concrete și reforme, evident dificile, în contextul multiplelor crize: pandemia, explozia prețurilor și războiul în Ucraina.  „AFD dorește să mobilizeze toate capacitățile sale aici, în țara dumneavoastră, desigur finanțând sectorul public, Guvernul, „Moldelectrica”, „Calea Ferată a Moldovei”. Acestea sunt primele două programe de asistență tehnică și acestea nu vor avea sens dacă nu vor conduce la investiții concrete în proiecte. Și ne pregătim să fscem acest lucru în anii următori”, a mai spus Rémy Rioux.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău