Asigurarea securității alimentare este în pericol, conform ministrului Agriculturii

  • 09 Iulie 2021 14:59
Asigurarea securității alimentare este în pericol, conform ministrului Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a anunțat astăzi într-un briefing despre „motive de periclitare a campaniei de recoltare a cerealelor din prima grupă, ceea ce pune în pericol asigurarea securității alimentare a țării”, transmite MOLDPRES.

„Campania de recoltare a demarat în mai multe localități din Republica Moldova, o parte chiar până la ploile frecvente și abundente din ultima perioadă. În prezent, avem timp favorabil, atât în sudul țării, cât și în centru lucrările se desfășoară masiv, deja și la nord pe unele terenuri a început secerișul. Cu toate acestea, producători agricoli din teritoriu au semnalat că nu-și pot ridica cantitatea necesară de carburanți pentru a demara lucrările de recoltare”, a declarat Perju, menționează sursa citată.

Oficialul a relevat că Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a fost sesizat pentru a întreprinde măsurile necesare și să se adreseze la instituțiile abilitate pentru soluționarea problemei, în speță fiind vorba de Ministerul Economiei și Infrastructurii și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

„Ca urmare a aprobării la 14 iunie de către ANRE a metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, avem semnale că producătorii agricoli pot lua de la lanțurile de distribuție doar cantități mici de carburanți, în special motorină, ceea ce anulează orice posibilitate de a ajuta fermierii ca să-și asigure cantitatea necesară pentru demararea lucrărilor agricole. Simplu fiind spus, după aceste modificări, producătorii agricoli nu pot să se asigure cu cantitatea necesară de motorină la prețurile angro, fiind impuși să procure carburantul cu prețul de la pompă”, a explicat ministrul de resort.

Potrivit lui Ion Perju, la prețurile actuale și la necesarul de motorină per unitate de suprafață, competitivitatea produselor autohtone scade în comparație cu cele de pe piața regională. „Mai mult, în astfel de situații, când este necesară intervenția operativă a producătorilor agricoli, luând în considerare și intensitatea precipitațiilor pe care le-am avut, cantitatea și calitatea produselor ce stau la baza securității alimentare a țării – această securitate poate fi pusă în pericol”, a afirmat sursa citată.

Perju a spus că pentru lucrările de pe cele 418 mii de hectare de terenuri agricole, însămânțate în acest an cu cereale din prima grupă, este nevoie de nu mai puțin de 30 de milioane de litri de motorină, cantitate care poate crește semnificativ în funcție de îmburuienirea terenurilor.

În acest context, MADRM solicită intervenția de urgență a instituțiilor abilitate asupra metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, pentru a nu permite periclitarea sau îngreunarea campaniei de recoltare a cerealelor din prima grupă, precum și a altor lucrări agricole.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,66 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău