Artiști din România și Moldova reuniți într-un concert emoționant in memoriam Lidia Bejenaru-Botgros

  • 28 Iulie 2023 16:16
Artiști din România și Moldova reuniți într-un concert emoționant in memoriam Lidia Bejenaru-Botgros

Pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac” din Chișinău a avut loc un spectacol organizat în memoria celei al cărei nume s-a identificat cu cel al Orchestrei „Lăutarii”, a cărei solistă a fost peste 40 de ani.

Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, și mari artiști ai folclorului din România și Republica Moldova s-au reunit pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac” din Chișinău pentru a o comemora pe Lidia Bejenaru-Botgros, numită de moldoveni „artista poporului” și solista Orchestrei naționale „Lăutarii”, unde a activat mai bine de 40 de ani.

Spectacolul plin de emoție, intitulat „M-a cuprins un dor”, va putea fi urmărit la postul de televiziune TVR 1 în două seri de duminică, pe 30 iulie și pe 6 august, de la ora 21:00, precum și la TVR Moldova, sâmbătă, 29 iulie, de la 18.30 (partea I) și 21:00 (partea a II-a).

La cel mai dificil concert pe care l-a organizat dirijorul Nicolae Botgros – așa cum mărturisea ulterior – au răspuns „prezent” Gheorghe Zamfir, Irina Loghin, Mioara Velicu, Ionuț Fulea, Viorica Macovei, Nicușor Iordan, Ion Paladi, Cristian Pomohaci, Valentina Cojocaru, Nicolae Glib, Ioana Căpraru, Nicolae Ciubotaru, Mihai Ciobanu, Lilia Roșca, Tatiana Jacot, Mihaela Tabură, Mariana Dobzeu, Cristian și Corneliu Botgros, relatează TVR 1. 

Lidia Bejenaru s-a stins din viață pe 26 iulie 2021, la vârsta de 68 de ani. Născută pe 3 mai 1953 la Țiplești, raionul Sîngerei, a fost solistă în orchestra „Mugurel”. În 1971, la doar 18 ani, se căsătorea cu Nicolae Botgros, iar din 1978 devenea solista celebrei orchestre „Lăutarii” din Chișinău, pe care nu a părăsit-o până la moarte.

Lidia Bejenaru a scris muzica și textele pentru majoritatea cântecelor din repertoriul său. Primul și unicul disc al interpretei, intitulat „M-a cuprins un dor de mamă”, a apărut după 20 de ani de activitate scenică.

Spectacolul „M-a cuprins un dor”, un omagiu în memoria Lidiei Bejenaru, prezentat de Iuliana Tudor, poate fi urmărit la TVR 1, pe 30 iulie și 6 august, de la ora 21:00.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:7,2 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău