Într-un interviu oferit pentru Radio Chișinău, Paulina Zuk povestește istoria care pornește de la o experiență personală trăită în spațiile unui spital din Polonia.

Motivul preponderent este perdeaua care nu poate acoperi în integralitate corpul uman, secretul bolii nu este ferit de alți vizitatori ai spitalului. Iar, la externare, pacientul care are libertatea intimității, alege inerția, o stare de așteptare care deformează vizibil părți ale corpului. În lucrările sale, artista pune accent pe importanța sănătății mintale și felul cum este tratat acest subiect de către societate.

„Suntem în a doua parte a expoziției, vedem cele mai intime momente din perioada de internare în spital pe care le consider prin prisma spațiului personal – simbolice, și în aceste tablouri putem vedea mai multe, ce este în spatele acelor draperii care ascund patul suferindului, bolnavului. Realitatea din spitale nu este ceea ce ar trebui să fie, draperiile care ascund patul de ceilalți bolnavi este transparentă, prea scurtă să acopere corpul bolnav. Astfel putem simți și vedea mai multă frică”, a spus Paulina Zuk

Tablourile de dimensiuni mici și mari se succed la întâmplare prin formă, însă, firul narativ, aparent transparent, perforează prin lucrări în tehnici mixte cu un simbol constant, cel al perdelelor separatoare ale paturilor de spital, care amintește de lipsa de intimitate, sau alterarea sănătății. Artista pune în discuție privitorului prezența bolilor mintale, amintind prin formele unor nori apăsători, verzui, că suferindul este sub o presiune continuă și la spital:

„Norul verde din tablou este simbolic pentru mine. Poate mai întâi de toate ar fi trebuit să spun că era o cutie, apoi am desenat un nor verde, după ceva vreme, mi-am spus că este mai aproape de mine și este un alt strat al poveștii. Câțiva ani în urmă, cineva mi-a spus că verdele este culoarea specifică schizofreniei, iar aceste persoane întâmpină mari probleme de relaționare emoțională, dificultăți de expresie a emoțiilor – este un simbol pe care îl putem vedea ca să înțelegem invizibilul – că boala este acolo, sau ar putea fi”, a declarat Paulina Zuk.

Expoziția e construit pe mai multe părți, care constituie capitole importante ale istoriei:

„Și în a treia parte a expoziției vedem o femeie care face duș într-o baie din spital, iar draperia dușului ar trebui să ascundă această intimitate, însă, după cum putem vedea, draperia arată formele corpului femeii, ea pierzând din rolul principal pe care ar trebui să îl aibă”, a precizat Paulina Zuk.

„Și mai departe, după o asemenea experiență atât de dificilă trăită în spital, vedem cum se poate schimba corpul, mintea sufletul, și vedem cum protagonistul este în căutarea identității, într-o continuă așteptare. Acest ciclu de tablouri le-am numit „După memoria imaginilor”. În acest tablou cu o femeie care își ține picioarele în sus, corpul ei într-o culoare galbenă pe un fundal albastru exprimă multă melancolie, pentru mine galbenul înseamnă  ceea ce mă doare. Și în ciclul final al istoriei, sau cel de început, sunt două pânze gigantice, ceea ce putem vedea cu ochii minții, cu ochii închiși”, a completat artista.

Povestea expoziției „Inconștientul optic” este complexă. Este o poveste a experiențelor care schimbă viața și influențează percepția artei; o poveste despre puterea actului creativ care vine să salveze în situații limite, ajută la supraviețuirea momentelor de slăbiciune și îndoială copleșitoare; o poveste despre cum e să  fii smuls din cursul familiar al existenței anterioare.