Arnold Schwarzenegger părăsește show-ul "The New Celebrity Apprentice", din cauza lui Donald Trump

  • 04 Martie 2017 11:13
Arnold Schwarzenegger părăsește show-ul

Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al Californiei, a anunțat că nu va mai prezenta show-ul "The New Celebrity Apprentice", dând vina pe Donald Trump, scrie presa americană.

Actorul Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 69 de ani, care i-a luat locul lui Donald Trump în cadrul show-ului "The New Celebrity Apprentice", a declarat că nu va mai apărea într-un nou sezon al emisiunii. 

"Mi-a plăcut să lucrez cu NBC și cu Mark Burnett", a declarat fostul guvernator într-un comunicat de presă, citat de Hollywood Reporter. "Toată lumea - de la celebrități la echipa din departament - au fost de nota 10, și aș lucra din nou cu ei la un show care nu are un asemenea trecut", referindu-se la faptul că emisiunea a fost prezentată înaintea lui de președintele Statelor Unite, Donald Trump. 

Schwarzenegger a declarat, într-un interviu pentru revista Empire, că decizia sa are legătură cu predecesorul său, președintele Trump. Actorul a devenit gazda show-ului, după ce Trump s-a implicat în politică. 

"Având în vedere că Trump a rămas implicat în emisiune și a continuat să primească bani ca producător executiv, oamenii au un gust amar și nu vor să o mai urmărească. La fel și sponsorii", a spus Schwarzenegger. "Este o perioadă în care opiniile sunt împărțite și emisiunea a fost prinsă în această polemică", a adăugat el. 

Noul președinte al Statelor Unite a ironizat ”The New Celebrity Apprentice” (al cărei producător executiv a rămas) după premiera din luna decembrie a acestui show TV. Trump a publicat un mesaj pe Twitter în care a spus că noul prezentator al emisiunii, Arnold Schwarzenegger, a fost ”distrus” de comparația cu ”mașina de audiență DJT (Donald John Trump)”. În replică, Schwarzenegger i-a răspuns lui Trump în felul următor: ”Voi lucra pentru TOȚI americanii, la fel de agresiv cum ai lucrat tu pentru audiențele tale”.

În urmă cu nouă ani, primul episod din “The Celebrity Apprentice”, difuzat de NBC, a fost urmărit de 11,08 milioane de telespectatori, iar în februarie 2015, el a ajuns la aproximativ 6,1 milioane de telespectatori. În ianuarie 2017, aproximativ 4,93 milioane de telespectatori au urmărit emisiunea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău