Armata SUA, în faza finală a părăsirii Afganistanului. Talibanii spun că sunt pregătiți să preia aeroportul din Kabul

  • 29 August 2021 10:10
Armata SUA, în faza finală a părăsirii Afganistanului. Talibanii spun că sunt pregătiți să preia aeroportul din Kabul

Forțele americane sunt în faza finală a plecării din Kabul, mai sunt doar puțin peste 1.000 de civili de evacuat din aeroport înainte de retragerea soldaților, a declarat duminică un oficial occidental din domeniul securității pentru Reuters, notează hotnews.ro.

Noii conducători ai țării, talibanii, sunt pregătiți să preia controlul aeroportului, a spus un reprezentant al mișcării islamiste dur, potrivit sursei citate.

Potrivit oficialului occidental, nu a fost stabilit încă momentul final al operațiunii.

Statele Unite și aliații săi au scos aproximativ 113.500 de oameni din Afganistan în ultimele două săptămâni, dar alte zeci de mii care vor să plece rămân în urmă.

Potrivit unui oficial american, sâmbătă erau mai puțin de 4.000 de soldați ai Statelor Unite, față de 5.800 în momentele de vârf al operațiunii de evacuare.

Talibanul citat de Reuters a spus că gruparea islamistă are ingineri și tehnicieni pregătiți pentru a prelua operarea aeroportului.

Oficialul occidental a declarat că mulțimile de la porțile aeroportului s-au micșorat după ce americanii au avertizat că există o amenințare de atac sinucigaș după atentatul de joi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău