Armata rusă a bombardat ținte civile în localitatea Jîtomîr (VIDEO)
-
06 Martie 2022 08:38
Situația de securitate continuă să rămână instabilă în regiunea Kievului, după ce Armata rusă a bombardat ținte civile în localitatea Jîtomîr, unde am ajuns chiar la o zi după ce Școala numărul 25 a fost lovită de o bombă lansată într-un raid aerian, scrie Radio România Actualități.
Clădirea se află la 300 de metri de sediul administrației regionale, despre care se presupune că ar fi fost ținta loviturii și evenimentul nu s-a soldat cu victime, pentru că toate cursurile sunt suspendate de luni și atacul a avut loc noaptea.
La începutul acestei săptămâni, tot la Jîtomîr, a fost lovit un cartier din partea de nord a orașului, exploziile afectând mai bine de zece case, dar și o aripă a spitalului.
Sute de apartamente din zonă aveau geamurile sparte de suflul exploziilor, iar voluntarii îi ajutau pe cei ale căror case fuseseră distruse să recupereze ce se mai putea din dărâmături. Două fetițe au murit în bombardament, alături de alte persoane, iar alți șase localnici au fost răniți.
Primarul din Jîtomîr, care este comandantul militar al regiunii, după reforma administrativă adoptată odată cu începerea războiului, îmi spunea că bombardarea unor ținte civile a fost justificată de Armata rusă, ca fiind îndreptată împotriva unor obiective strategice și se bucura că presa străină vede că așa-zisa unitate militară bombardată era de fapt o școală.
El a mai spus că autoritățiile au organizat detașamente locale de apărare din care fac parte mii de voluntari și a subliniat că regiunea lui are nevoie, cu prioritate, de asistență militară, constând în căști și veste antiglonț, mai degrabă decât de ajutoare umanitare.
Jîtomîr e o țintă pentru că se află la 130 de km de capitala Kiev, dar și pentru că aici se află o fabrică de tancuri și un aeroport militar, puncte strategice extrem de importante.
VIDEO: Orașul Jitomir, bombardat de armata rusă. Sursa video, Ilie Pintea.