Armata României cumpără sisteme mobile cu rachete anti-navă NSM din SUA. Când vor fi livrate primele sisteme care vor păzi coasta Mării Negre
-
27 Aprilie 2021 15:48
Ministerul Apărării Naționale a semnat, prin Direcția generală pentru armamente, acordul de tip Guvern la Guvern cu Statele Unite ale Americii aferent programului de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă”. Acordul aprobat și de către Parlament are o valoare de 286 de milioane de euro și se referă practic la instalații mobile și rachete anti-navă de tipul NSM de la Raytheon, transmite hotnews.ro.
„SIML reprezintă produsul militar destinat pentru apărarea zonelor costiere și de litoral împotriva amenințărilor navelor de suprafață, având capacitatea de a coopera cu nave, aeronave și echipamente proprii și ale aliaților, utilizând datele furnizate de către acestea și viceversa, folosind sisteme de legături de date și canale de comunicații protejate, pentru executarea atacului cu rachetele antinavă”, infromează MApN, potrivit sursei citate.
Prin realizarea acestei capabilități, Forțele Navale Române vor dispune de un sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă nou, modern, testat, operațional și interoperabil în cadrul NATO, adaptat misiunilor actuale, împreună cu instruirea privind folosirea în luptă a sistemului și actualizarea permanentă a bazelor de date specifice SIML, constituind o necesitate esențială ce va trebui satisfăcută în cel mai scurt timp posibil, transmite Armata.
„Prin semnarea acestui document, s-a atribuit Guvernului Statelor Unite ale Americii contractul de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA), specific Programului Foreign Military Sales – FMS, conform prevederilor Legii nr. 37/2021 pentru realizarea „Capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață”, anunță MApN.
Conform MApN, derularea contractului va avea loc în perioada 2021-2024, iar „Sistemul de instalații mobile de lansare rachete antinavă” va fi livrat în trimestrul IV al anului 2024.
Totodată, producătorul SIML are obligativitatea de a constitui o capacitate de producție și realizare a mentenanței la nivelul unui operator economic din industria națională de apărare, așa cum este definit la art. 3 lit. s) din Legea nr.232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
Operatorul economic va fi selectat de producătorul SIML, cu acordul Guvernului României.