Armata Națională desfășoară exercițiul multinațional „JCET-2022”

  • 11 Octombrie 2022 17:35
Armata Națională desfășoară exercițiul multinațional „JCET-2022”

La Baza Militară de Instruire a Armatei Naționale s-a dat start exercițiului multinațional „Joint Combined Exchange Training-2022” (JCET).

Colonelul Sergiu Cirimpei, locțiitor șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, a menționat, în cadrul ceremoniei de deschidere, că acest exercițiu, la care participă militari din Republica Moldova, România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, asigură un nivel înalt de interoperabilitate și perfecționarea capabilităților efectivului în diferite teatre de operații.

Conform scenariului, militarii vor executa trageri avansate din diferite tipuri de armament de infanterie, vor desfășura acțiuni care sporesc rezistența fizică și aptitudinile de comandă. Totodată, ofițerii, soldații și sergenții vor efectua un schimb de experiență la capitolul patrulare, pregătire medico-militară, lucrări de distrugere (EOD), precum și operare cu sistemele de radiotelecomunicații, se arată în comunicat

JCET se desfășoară în conformitate cu planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2022, iar militarii moldoveni participă la acest exercițiu începând cu anul 2009.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
26,63
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:2,92 m/s
Sun
22
Mon
23
Tue
23
Wed
24
Thu
23
Arhivă Radio Chișinău