"Nu reprezenta niciun pericol pentru actuala conducere a Rusiei și pentru Vladimir Putin", a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, reiterând timid o declarație a președintelui din 2006, când a fost asasinată Anna Politkovskaia, o jurnalistă a opoziției. Prin asta domnul Peskov voia să spună că nu Kremlinul l-a omorât pe domnul Nemțov, un fost vicepremier împușcat mortal în centrul Moscovei, la 27 februarie.

Din cât se pare, nimeni de la Kremlin nu a ordonat de fapt asasinatul, iar acesta este în parte motivul pentru care asasinarea domnului Nemțov marchează începutul unei noi și înspăimântătoare perioade din istoria Rusiei. Recent, Kremlinul a creat o armată întreagă de răzbunători care cred că acționează întru apărarea celor mai mari interese ale Rusiei fără să fi primit instrucțiuni explicite. În pofida lipsei sale de putere politică, domnul Nemțov era în mod logic prima țintă a acestei forțe amenințătoare.

Rusia este o țară aflată în război - ea duce de un an un război în Ucraina - și, ca orice țară în război, ea și-a concentrat o bună parte din retorică asupra opoziției din țară. Însuși cuvântul "opoziție" este înșelător: el sugerează accestul la presă și la mecanismele electorale și sociale or, toate astea au încetat să existe în Rusia. Mai exact, există câteva persoane din Rusia capabile să adune mici grupuri de susținători, lansând niște acțiuni electorale limitate și transmițând mesaje prin ceea ce a mai rămas din prersa independentă sau organizând ocazional proteste de stradă.

În strâmtul spațiu al opoziției ruse, domnul Nemțov ocupa un loc aparte. El intrase în politică pe vremea perestroikăi și, în 1991, când domnul Nemțov avea 32 de ani, președintele rus Boris Elțîn l-a desemnat guvernator al provinciei Nijnîi Novgorod, o importantă regiune industrială de pe Volga. Nemțov era unul dintre cei mai tineri politicieni ai anilor '90 și părea să întrupeze o nouă eră: el nu provenea din nomenclatura Partidului Comunist, pleda pentru reforme politice și economice, iar din numele său de familie reieșea că este evreu - un lucru pe care, contrar obiceiului din epoca sovietică, nu a încercat să-l ascundă. În 1997, domnul Elțîn i-a cerut să vină la Moscova și să intre în guvern și se spunea chiar că el va fi urmașul domnului Elțîn la președinție.

Dar obositul președinte rus nu părea să fie în stare nici să renunțe la putere și nici să mai conducă țara. El și-a ales rapid eventualii succesori sau s-a debarasat de alții și mai rapid, ajungând ca, în cele din urmă, să nu investească în niciunul capital politic. În 1999, domnul Elțînd a optat în sfârșit pentru un fost agent KGB pe nume Vladimir Putin, făcându-l pe domnul Nemțov, presupusul său succesor, să apuce pe calea opoziției.

Pentru domnul Nemțov, drumul nu era nici ușor și nici drept. Mai întâi, el a încercat să intre în relații politice cu domnul Putin: conducea un partid care deținea locuri în primul parlament de pe vremea lui Putin și chiar a nominalizat un candidat la președinție. Dar, cum domnul Putin a transformat Rusia într-o țară autoritară, domnul Nemțov a fost forțat să iasă din ceea ce era considerată pe atunci politica electorală, devenind unul dintre primii politicieni ai puterii care au tras semnalul de alarmă în legătură cu natura regimului domnului Putin.

Ani de zile, aproape nimeni nu părea să mai fie interesat de ceea ce are de spus Nemțov. Împreună cu câțiva aliați, el intra în stațiile de metrou și difuza broșuri cu rapoarte despre corupția la nivel înalt. Erau greu de citit: scrisul era neciteț, amintind de propaganda agitatoare de pe vremuri. Iar rușii păreau să trăiască prea bine ca să se arate interesați de calitatea guvernului lor. Când, în sfârșit, au început să acorde atenție corupției, ei dădeau ascultare unui om care era cu 20 de ani mai tânăr decât domnul Nemțov, internautul Aleksei Navalîi, care transmitea mesaje într-un mod mult mai modern.

În decembrie 2011, când în Rusia au izbucnit brusc protestele, domnul Nemțov a constatat că era considerat un bătrân demodat. Pe data de 6 mai 2012, când poliția a înăbușit o demonstrație de protest pașnică și legală, domnul Nemțov a organizat o adunare ad-hoc la poalele Marelui Pod de Piatră (Bolșoi Kamennîi Most, n. red.), aflat vizavi de Kremlin, împreună cu un grup de tineri care i-ar fi putut fi copii. Protestele s-au stins, dar domnul Nemțov nu s-a lăsat. El a fost principalul organizator al unui marș de protest programat la Moscova pe 1 martie. În urma asasinării sale, organizatorii rămași au renunțat la plan, optând pentru un marș omagial în memoria domnului Nemțov.

Deși este adevărat că această activitate nu afecta în vreun fel puterea domnului Putin, Nemțov figura pe toate listele cu "dușmanii Rusiei" lansate pe internet de susținătorii Kremlinului.

În cei aproape trei ani de când domnul Putin a revenit la președinție, și mai ales în anul care a urmat anexării Crimeii de către Rusia, Kremlinul și-a concentrat tot mai mult atenția asupra ianmicilor din țară. Cu două săptămâni în urmă, o nouă mișcare, numită Anti-Maidan, mărșăluia prin Moscova instigând la violență împotriva "coloanei a V-a". Cel puțin pe una dintre parcartele arborate în timpul marșului, domnul Nemțov apărea drept organizator al revoluției ucrainene.

La mai puțin de o săptămână după marșul acela și cu numai o săptămână înaintea celui programat de el, domnul Nemțov a fost împușcat mortal în timp ce se plimba pe un pod peste râul Moscova din fața Kremlinului. Podul este supravegheat mereu de camere video. Mesajul era clar: oamenii vor fi omorâți în numele Kremlinului, sub ochii Kremlinului și în fața Kremlinului pentru simplul fapt că au îndrăznit să se opună Kremlinului.