Armata de hackeri care îl ajută pe Kim Jong Un să rămână la putere. Miliarde de dolari furați pentru a finanța programul nuclear

  • 23 Decembrie 2021 12:13
Armata de hackeri care îl ajută pe Kim Jong Un să rămână la putere. Miliarde de dolari furați pentru a finanța programul nuclear

Kim Jong Un a sărbătorit un deceniu ca lider suprem al Coreei de Nord în decembrie. Va păstra puterea încă 10 ani? Acest lucru poate depinde de hackerii de stat, ale căror infracțiuni cibernetice finanțează programul de arme nucleare și susțin economia nord-coreeană, relatează Bloomberg.

Potrivit Agenției pentru Securitate Cibernetică a SUA, „activitățile cibernetice ilegale” din Coreea de Nord, susținute de stat, vizează bănci din întreaga lume, fură secrete de apărare, obțin ilegal bani prin ransomware, deturnează criptomonede și spală bani prin intermediul monedelor digitale. Regimul lui Kim a obținut deja până la 2,3 miliarde de dolari în urma infracțiunilor cibernetice și este pregătit să aducă și mai mult, spun oficiali ai SUA și ONU.

Crimele cibernetice au oferit un colac de salvare pentru economia nord-coreeană aflată în dificultate din cauza sancțiunilor internaționale. Kim nu s-a arătat interesat să revină la negocieri care să ducă la ridicarea sancțiunilor, în schimbul renunțării la programul nuclear.

Banii din infracțiunile cibernetice reprezintă aproximativ 8% din PIB-ul estimat al Coreei de Nord din 2020, mai mic decât atunci când Kim a preluat puterea, potrivit Băncii Coreei din Seul. Decizia lui Kim de a închide granițele din cauza COVID-19 a dus la suspendarea puținului comerț legal pe care îl avea Coreea de Nord și a aruncat economia în cea mai mare cădere din ultimele 2 decenii.

Regimul lui Kim are două mijloace de a evita sancțiunile globale, impuse din cauza programul nuclear și al rachetor balistice. Unul este transferul mărfurilor, cum ar fi cărbunele, de la navă la navă: o navă nord-coreeană își mută încărcătura pe o altă navă, sau invers, și ambele nave încearcă să-și ascundă identitatea.

Al doilea mijloc este armata de hackeri. Crimele cibernetice documentate ale acestora includ tentativa de a fura 2 miliarde de dolari din sistemul de tranzacții financiare Swift (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication). Coreea de Nord a accesat, de asemenea, ilegal tehnologie militară care ar putea fi folosită pentru câștiguri financiare, potrivit unui grup al Consiliului de Securitate al ONU însărcinat cu investigarea încălcării sancțiunilor de către guvern.

Coreea de Nord „nu se teme să fie nesăbuită și distructivă pentru a-și îndeplini scopurile”, spune Jenny Jun, de la Atlantic Council, organizație care a investigat operațiunile și strategiile cibernetice ale Coreei de Nord.

„Asta îi diferențiază pe hackerii nord-coreeni de alți hackeri statali, mai atenți și, prin urmare, mai reținuți”, adaugă Jun.

Banii pe care Coreea de Nord îi obține din infracțiunile cibernetice o ajută probabil să „finanțeze prioritățile guvernamentale, cum ar fi programul nuclear și de rachete balistice”, arată un raport al comunității de informații din SUA. Programul cibernetic reprezintă o amenințare tot mai mare, arată raportul, avertizând că guvernul nord-coreean are, probabil, expertiza necesară pentru a provoca „întreruperi temporare, limitate” în funcționarea unor infrastructuri critice din SUA.

Ji Seong-ho, care a dezertat din Coreea de Nord în Coreea de Sud, unde este acum membru al adunării naționale, spune că dezvoltarea activității cibernetice sub conducerea lui Kim avansează rapid.

„Capacitatea cibernetică a Coreei de Nord urmează să devină tot mai avansată, iar banii pe care îi câștigă din furturi online ar putea crește dramatic în următorul deceniu”, spune Ji, care face parte din comisia de afaceri externe a parlamentului sud coreean.

Una dintre prioritățile lui Kim, când a preluat puterea, a fost intensificarea capacităților de război cibernetic. Operațiunile din cadrul Biroului General de Recunoaștere al Coreei de Nord au crescut semnificativ de atunci. În prezent, unitatea specializată în domeniul războiului cibernetic, cunoscută și sub numele de Biroul 121, are circa 6.000 de membri, conform evaluărilor din rapoartele de apărare neclasificate din SUA și Coreea de Sud.

Cele patru divizii principale ale biroului includ Bluenoroff, cu aproximativ 1.700 de hackeri, „a căror misiune este să comită infracțiuni financiare cibernetice concentrându-se pe evaluarea pe termen lung și exploatarea vulnerabilităților rețelei inamice”, se arată într-un raport al armatei americane din 2020 privind capacitățile militare nord-coreene. Grupul Andariel are aproximativ 1.600 de membri, care studiază rețelele de calculatoare și încearcă să găsească vulnerabilități, potrivit aceluiași raport.

Și, pentru că hackerii din Coreea de Nord operează sub auspiciile unui stat izolat și sunt răsplătiți acasă pentru furturile lor în străinătate, nu se poate face mare lucru pentru a-i pedepsi. Contraatacurile asupra infrastructurii cibernetice a Coreei de Nord nu au șanse de succes, deoarece țara are prea puține dispozitive conectate, iar rețeaua sa de date pentru telefoane mobile este în mare parte izolată de restul lumii.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău