Aproape 50 milioane de lei din bugetul de stat vor ajunge în acest an la partidele politice sub formă de alocații
-
18 Ianuarie 2023 09:02
Aproape 50 milioane de lei din bugetul de stat vor ajunge în acest an la partidele politice sub formă de alocații, potrivit deciziei aprobate ieri de Comisia Electorală. În plină criză economică, suma s-a majorat cu șapte milioane de lei, comparativ cu anul trecut. Vicepreședintele CEC, Pavel Postică, afirmă că acesta este unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru combaterea finanțării ilegale, din surse externe, a partidelor. Totuși, în opinia unor analiști, aceasta nu ar fi tocmai cea mai bună soluție, întrucât nu există un control strict în raport cu toate partidele.
Partidele politice vor primi în acest an, o finanțare din bani publici de aproape 50 milioane de lei, în conformitate cu Legea bugetului de stat pentru anul în curs, suma fiind mai mare cu circa șapte milioane comparativ cu anul 2022.
Vicepreședintele autorității electorale, Pavel Postică, a declarat pentru Radio Chișinău că acesta este unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru combaterea finanțării ilegale, din surse externe, a partidelor.
„Potrivit standardelor internaționale și prevederilor Codului Electoral și Legii cu privire la partidele politice, alocațiile de la bugetul de stat sunt o sursă importantă de venit pentru partidele politice, anume din perspectiva de a preveni influența externă nejustificată în privința partidelor politice, vorbesc de corupție, finanțare ilegală. Din extern mă refer la exteriorul partidului. Da, acesta este un mecanism de prevenție, care trebuie să limitez. În timp asta a arătat că funcționează”, a spus Pavel Postică.
Întrebat cum a fost posibil ca suma alocațiilor să crească în comparație cu anul trecut, în condițiile în care țara se confruntă cu mai multe crize, Pavel Postică a spus că bugetul de stat a fost aprobat de Parlament, iar majorarea se datorează creșterii părții de venituri a bugetului.
Pe de altă parte, analistul Corneliu Ciurea, susține că finanțarea partidelor din bani publici nu este tocmai cea mai bună soluție pentru a combate fenomenul finanțării ilegale a acestora.
„Asta ar fi o soluție – să renunți la acest instrument, care nu se folosește în toată lumea, și să mergem pe o variantă mai americană a finanțărilor, mult mai liberalizată. În cazul în care se păstrează finanțările ce vin din partea statului trebuie să existe un control strict în raport cu toate partidele, ceea ce noi nu ne putem permite, știm cum acționează procurorii, astăzi controlul este îndreptat doar împotriva partidelor din opoziție”, a spus Corneliu Ciurea
Potrivit legii, partidele politice au dreptul la alocații de la bugetul de stat în baza performanțelor obținute în alegerile parlamentare, locale generale, cele prezidențiale, în baza numărului de femei, dar și de tineri aleși în urma scrutinelor.
Astfel, conform Hotărârii CEC, de cei mai mulți va beneficia Partidul Acțiune și Solidaritate, fiind vorba de circa 19 milioane de lei. Pe locul doi se clasează Partidul Socialiștilor care va obține din bugetul de stat aproape 10 milioane de lei, iar pe locul trei se poziționează Partidul Social Democrat European, fostul Partid Democrat, care va lua cinci milioane de lei.
Amintim că Partidul Șor a fost lipsit de alocații de la bugetul de stat pentru o perioadă de șase luni.