Aproape 5 mii de persoane așteaptă operații de cataractă. Spitalele nu au banii necesari

  • 21 Februarie 2016 09:19
Aproape 5 mii de persoane așteaptă operații de cataractă. Spitalele nu au banii necesari

Instituțiile medico-sanitare publice, care realizează intervențiile chirurgicale de cataractă cu implantare de cristalin, nu dispun de resurse financiare suficiente.

În prezent, 4600 de pacienți figurează în liste de așteptare pentru o astfel de intervenție. Despre aceasta s-a comunicat la o ședință operativă de la Ministerul Sănătății, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, medicii oftalmologi susțin că sunt extrem de costisitoare consumabilele și medicamentele pentru efectuarea acestor operații. În același timp, costul achitat de Compania Națională de Asigurări în Medicină din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală nu le pot acoperi integral. În prezent, asemenea intervenții chirurgicale sunt oferite de mai multe instituții medico-sanitare, iar cea mai mare parte a acestor servicii medicale sunt prestate de Spitalul Clinic Republican, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” și la Institutul de Medicină Urgentă.

Ministrul sănătății, Ruxanda Glavan, a menționat că pentru a soluționa această problemă va fi format un grup de lucru, care să reevalueze costul real al serviciilor prestate și capacitățile instituțiilor medico-sanitare prestatoare de servicii de acest gen. O altă soluție ar fi identificarea posibilităților de acoperire a cheltuielilor pentru lichidarea etapizată a rândului existent de așteptare la operație.

În anul 2015 au fost efectuate circa 2500 de operații împotriva cataractei, pe când capacitatea reală a spitalelor de a realiza asemenea intervenții chirurgicale este de 5800 de operații pe an.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău