Apple nu mai trebuie să ramburseze Irlandei 13 miliarde de euro. Decizia anunțată de un tribunal european

  • 15 Iulie 2020 16:06
Apple nu mai trebuie să ramburseze Irlandei 13 miliarde de euro. Decizia anunțată de un tribunal european

Tribunalul General al Uniunii Europene a anulat o decizie a Comisiei Europene potrivit căreia grupul american Apple trebuia să ramburseze Irlandei facilități fiscale în valoare de aproximativ 13 miliarde de euro, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Executivul comunitar nu a reușit să demonstreze că a existat un avantaj economic selectiv, în sensul Articolului 107(1) din Tratatul de funcționare al UE”, privind ajutorul de stat, au decis judecătorii.

Atât Apple cât și autoritățile din Irlanda au salutat decizia judecătorilor europeni.

Irlanda a spus întotdeauna clar că nu a existat un tratament special de care au beneficiat cele două companii Apple. Suma taxelor percepute a fost în linie cu prevederile fiscale normale din Irlanda, a potrivit Ministerului irlande de Finanțe.

Hotărârea Tribunalului este o lovitură pentru comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, care a demarat o campanie împotriva tratamentului fiscal preferențial de care beneficiază unele companii. Comisia Europeană poate face recurs la această decizie a Tribunalului General, cea de-a doua instanță a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Cred că va fi o etapă intermediară, desigur importantă, dar cu siguranță nu va fi sfârșitul poveștii, a spus Alfonso Lamadrid, un avocat specializat în dosare de concurență la cabinetul Garrigues din Bruxelles.

Potrivit Comisiei Europene, Apple a repatriat în Irlanda, în perioada cuprinsă între 2003 și 2014, totalitatea veniturilor generate în Europa (precum și cele din Africa, Orientul Mijlociu și India) deoarece grupul american a beneficiat de un tratament fiscal favorabil grație unui acord special convenit cu autoritățile de la Dublin. Acest acord cu autoritățile irlandeze ar fi permis Apple să evite plata majorității impozitelor pe care ar fi trebuit să le achite în acea perioadă, adică aproximativ 13 miliarde de euro, potrivit calculelor Comisiei.

În opinia Bruxelles-ului, acest avantaj constituie un ajutor de stat ilegal, deoarece a fost făcut pe seama altor companii care au beneficiat de condiții mai puțin favorabile.

Începând din 2013, Comisia Europeană a analizat peste 1.000 de acorduri fiscale încheiate între statele membre și companiile multinaționale. În cele cinci investigații finalizate până acum, CE a ordonat unui număr de patru state membre să recupereze mai multe miliarde de euro de la aproape 40 de companii, printre care Apple, Starbucks, Fiat și Amazon.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
8,29
Cer fragmentat
Umiditate:67 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău