Apicultorii sunt nevoiți să aducă albini de prăsilă prin CONTRABANDĂ
-
05 Noiembrie 2016 08:43
În Republica Moldova sunt doar două stupine de prăsilă, iar materialul biologic produs de acestea nu acoperă cererea internă. Apicultorii susțin că sunt nevoiți să aducă albini prin contrabandă.
De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Agriculturii îndeamnă proprietarii de prisăci să depune cereri de atestare pentru a deveni stupine de prăsilă, transmite IPN.
Președintele Asociației apicultorilor din Ialoveni, Ion Maxim, a spus la o masă rotundă că cele două stupine de prăsilă existente în țară nu produc mărci suficiente, dar și omologarea rasei este o problemă. Acesta a subliniat că este dificil de demonstrat că rasa Carpatina (Apis Mellifera Carpatica), atestată în republică, corespunde tuturor parametrilor. Sunt prea puțini specialiști în acest domeniu, dar și cei care activează sunt remunerați prost, având cu un salariu de 900 de lei. Solicitarea apicultorilor este ca Ministerul Agriculturii să soluționeze problema. În cazul în care în țară ar exista 15-20 de producători de mărci atestați, e nevoie să existe și un număr necesar de laboratoare și specialiști. „Pentru Republica Moldova este nevoie de rasa Carpatina, dar din lipsă de material biologic care s-ar produce în țară suntem nevoiți să aducem albinele prin contrabandă cu autobuzele și prin aceasta se strică în primul rând rasa care există în Moldova” a spus Ion Maxim.
Solicitată de IPN, șefa Direcției politici de producție, procesare și reglementări de calitate a produselor animale a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Tatiana Nistorică, a spus că, mai nou, sectorul zootehnic are dreptul să ceară subvenționare pentru procurarea animalelor, inclusiv și familii de albini. Toate animalele procurate și albinele trebuie să fie deținătoare a certificatului de rasă, care este eliberat de o fermă autorizată de prăsilă, inclusiv stupina de prăsilă. În Republica Moldova atestarea fermelor de prăsilă se face de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare o dată la trei ani. Cu trei ani în urmă, au fost depuse patru cereri, dintre care au fost atestate și corespundeau cerințelor doar două stupine de prăsilă. Ceea ce, potrivit specialistei, este foarte puțin pentru întreagă republică, pentru că nu pot asigura cu cantitatea de material biologic necesar.
Tatiana Nistorică a menționat că Ministerul Agriculturii a venit cu un apel către apicultori să depună cereri de atestare, să pregătească actele necesare. O stupină de prăsilă trebuie să corespundă mai multor criterii. Trebuie să existe o evidență strictă a albinelor, a productivității familiilor de albini etc. Atestarea începe în această lună, iar la adresa ministerului au fost depuse până acum patru cereri.

