Anul a fost prolific pentru cercetători în pofida restricțiilor pandemice

  • 29 Decembrie 2021 12:42
Anul a fost prolific pentru cercetători în pofida restricțiilor pandemice

Anul 2021 a fost prolific pentru oamenii de știință din Republica Moldova, în pofida mai multor dificultăți cu care s-a ciocnit domeniul științific, inclusiv din cauza restricțiilor pandemice. „Anul acesta a fost greu din două puncte de vedere: financiar și privind incertitudinea. Chiar dacă cercetătorii titulari au lucrat pe jumătate sau pe un sfert de salariu, și-au îndeplinit plenar obligațiunile”, a declarat pentru IPN Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice.

Din punctul de vedere al activității științifice, Institutul realizează două programe de stat. Unul ține de calitatea actului justiției, iar celălalt de consolidarea coeziunii sociale. „Am mai avut două expresii de interes: privind capacitatea de funcționalitate a instituțiilor puterii de stat și, a doua – bune practici în domeniul cercetării științifice implementate în Republica Moldova”, a specificat Victor Juc. ICJPS a determinat și fundamentat formatul de activitate a noii guvernări – „este un model anglo-saxon, cu implicarea activă a executivului în justiție”.

Institutul a publicat culegerile „Republica Moldova în contextul necesităților de modernizare” și „Bune practici pentru guvernanța democratică”. A mai apărut volumul „Activitatea avocațională în Republica Moldova”. Urmează să apară „Top 10 probleme stringente ale Republicii Moldova în contextul pandemiei” și „Evoluția Republicii Moldova în contextul independenței”, care reprezintă finalizarea unei conferințe consacrate celor 30 de ani de la independență.

Rezultate prolifice a înregistrat în 2021 și Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” (IFR) din Chișinău. „Deși am muncit cu toții în condiții de pandemie și n-a fost ușor, în anul acesta la Institut s-au organizat (inclusiv în parteneriat cu alte institute (inter)naționale) 24 de evenimente online (conferințe, simpozioane etc.), s-au publicat 200 de lucrări științifice (monografii, dicționare, culegeri de lucrări ale conferințelor (inter)naționale, articole în reviste de profil), trei numere ale revistei „Philologia” și două numere ale revistei „Limbă, Literatură, Folclor”, a scris pe pagina sa de Facebook Nina Corcinschi, directoarea IFR, citată de IPN.

Un rezultat nou din acest an este și site-ul LogosPlus (logosplus.ifr.md), un portal de resurse filologice, destinat publicului larg, care cuprinde tablete de cultivare a limbii, dicționare online și altele. „Cărțile și articolele semnate de colegii mei trebuie să ajungă rapid în biblioteci, librării și școli”, a menționat Nina Corcinschi.

În acest an, angajații IFR au primit mai multe premii internaționale pentru realizările sale. Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj Napoca a apreciat cu premiul de debut Sextil Pușcariu studiul Dorinei Macovei „Terminologia ecologică în limba română. Analiză lexical-funcțională” (2020). Academia Română le-a acordat cercetătorilor Ion Bărbuță și Elena Constantinovici premiul „Timotei Cipariu” pentru lucrarea „Gramatica limbii române”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău