Antony Blinken pornește într-un turneu în Africa pentru a contracara influența Rusiei pe continent

  • 08 August 2022 19:34
Antony Blinken pornește într-un turneu în Africa pentru a contracara influența Rusiei pe continent

Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit duminică în Africa de Sud pentru a da startul unui turneu în trei țări, care îl va duce, de asemenea, în Republica Democrată Congo și Rwanda, cu scopul de a dezvolta o strategie pentru a contracara eforturile Rusiei de a submina democrația în Africa, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Turneul lui Blinken succede turneele ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care a vizitat Egiptul, Uganda, Etiopia și Republica Congo pentru a obține sprijin pentru Rusia pe fondul războiului său în curs de desfășurare în Ucraina, și al președintelui francez Emmanuel Macron, care a vizitat Camerun, Benin și Guineea-Bissau cu scopul de a reînnoi relațiile Franței cu continentul african. Șefa Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională, Samantha Power, și ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, au efectuat, de asemenea, propriile lor turnee în Africa.

Călătoria este a doua pe care Blinken o face în Africa de când a fost numit secretar de stat. Prima sa vizită, în noiembrie 2021, a avut ca scop „resetarea relațiilor dintre SUA și Africa în urma președinției lui Donald Trump, demonstrând angajamentul SUA față de democrație și arătând că SUA se preocupă de relația sa cu țările africane”.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Africa de Sud, o națiune lider în curs de dezvoltare, a adoptat o poziție neutră în conflict, refuzând să se alăture apelurilor occidentale de a condamna Moscova.

Unul dintre numeroasele motive pentru care unele țări africane nu au luat poziție cu privire la războiul din Ucraina este relația istorică a continentului cu fosta Uniune Sovietică, care a sprijinit mai multe mișcări de independență din Africa – pe plan diplomatic și, în cele din urmă, financiar și militar – împotriva colonialiștilor europeni.

Provocarea cu care Blinken, împreună cu alte puteri occidentale, pare să se confrunte este că multe țări africane pur și simplu nu doresc să se implice în ceea ce pare a fi un nou război rece între SUA și Rusia și nici nu vor să adopte o poziție definită.

Luni, șeful diplomației americane urmează să se întâlnească cu ministrul sud-african de externe Naledi Pandor și să facă anunțuri cu privire la noua strategie a executivului SUA pentru Africa, a declarat Pretoria într-un comunicat.

Discuțiile „vor aborda evoluțiile recente și în curs privind situația geopolitică globală”, conform ministerului sud-african de externe.

Antony Blinken își propune să arate „țărilor africane că au un rol geostrategic vital și că sunt aliați esențiali în cele mai arzătoare probleme ale timpului nostru, de la promovarea unui sistem internațional deschis și stabil la lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice, a insecurității alimentare și a pandemiilor globale”, declara Departamentul de Stat la sfârșitul lunii iulie.

După Africa de Sud, secretarul de stat Blinken va călători în Republica Democratică Congo și apoi în Rwanda, care se confruntă cu noi tensiuni în relația cu vecinul său congolez, care o acuză că îi susține pe rebelii „Mișcării din 23 martie” (M23), acuzație negată de Kigali.

Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, diplomația americană în Africa s-a concentrat în primul rând pe contracararea influenței Chinei, care a făcut investiții semnificative în infrastructura de pe continentul african și care, spre deosebire de SUA, nu le-a cerut acestor state să respecte standarde în materie de democrație sau drepturile omului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,03 m/s
Sun
6
Mon
7
Tue
4
Wed
6
Thu
8
Arhivă Radio Chișinău