Antonio Tajani a câștigat primul tur al alegerilor pentru președinția Parlamentului European
-
17 Ianuarie 2017 13:08
Candidatul PPE la președinția Parlamentului European, Antonio Tajani, a câștigat marți primul tur al alegerilor pentru desemnarea președintelui legislativului european. El a obținut 274 de voturi din 683 și l-a depășit pe socialistul Gianni Pitella, care a obținut 183 de voturi, transmite Agerpres.
În total, au fost exprimate 718 voturi, dintre care 35 nu au fost validate.
Reuters comentează că scorul lui Pitella este mai mic decât numărul europarlamentarilor din grupul socialiștilor și democraților europeni (S&D), partid ce deține 189 de mandate. De asemenea, voturile obținute de Tajani sunt sub numărul mandatelor deținute la un loc de PPE și ALDE, formațiuni care au convenit, noaptea trecută, să formeze o alianță care să îi asigure candidatului PPE șansa de a câștiga cea mai importantă funcție din legislativul UE.
Candidatul clasat al treilea este reprezentanta grupării conservatorilor și reformiștilor europeni, Helga Stevens, care a primit 77 de voturi. Jean Lamberts, reprezentantul grupului ecologist, are 56 de voturi, iar Eleonora Forenza, care a candidat din partea grupării stângii europene, a obținut 50 de voturi. Ultimul s-a clasat europarlamentarul român Laurențiu Rebega, membru al grupului condus de politicianul de extremă dreapta Marine Le Pen. El a fost votat de 43 de europarlamentari.
Al doilea tur de scrutin ar urma să aibă loc la 14:00, ora României. Dacă nici după trei tururi nu se va ajunge la situația ca un candidat să obțină majoritatea de 50+1, marți seara va avea loc un al patrulea tur, care va fi decisiv. Niciunul dintre candidații aflați în cursă nu s-a retras după primul tur.