ANSP: Calitatea apelor freatice nu corespunde normelor sanitare
-
22 Iunie 09:31
Apa din peste 70 la sută din fântânile din țară nu este sigură pentru consum și nu corespunde normelor sanitare, avertizează specialiștii de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Situația se poate înrăutăți după ploile abundente din ultima perioadă. Pentru a evita riscurile de sănătate, medicii și specialiștii ANSP recomandă cetățenilor să consume apa fiartă sau îmbuteliată, curățarea și asanarea fântânilor, comunică Moldpres.
Ploile abundente din ultima perioadă ar putea afecta calitatea apelor din fântâni, mai ales a celor amplasate în apropierea gunoiștilor, a bazinelor acvatice și a WC-urilor. Medicul de familie, din localitatea Ghidighici, Ina Sîrghi, a menționat pentru Moldpres că pentru a evita eventuale probleme de sănătate, persoanele care consumă apă din fântâni ar trebui cel puțin o perioadă până la verificarea acesteia în laborator, să consume apă fiartă sau îmbuteliată. O atenție sporită ar trebui acordată minorilor. Medicul îndeamnă mamele cu copii să nu consume apa din fântână pentru prepararea hranei.
Solicitat de Moldpres, medicul igienist din cadrul ANSP Liliana Carp, a menționat că în urma intemperiilor apa din fântâni trebuie verificată și tratată, iar multe izvoare trebui curățate și asanate.
„Dezinfecția fântânii se face cu substanțe precum: hipocloritul de sodiu, clorura de var, cloramina, iar fântâna se acoperă cu capac pentru o perioadă de șase ore. Apa poate fi folosită după dispariția totală a mirosului de clor și după verificarea de laborator a calității. În localitățile în care există sisteme centralizate de aprovizionare cu apă, producătorul de apă potabilă, sub îndrumarea specialiștilor va controla calitatea apei distribuite, luând măsurile necesare pentru ca apa să îndeplinească cerințele de conformitate”, a spus specialistul.
Conform sursei citate, rezultatele supravegherii calității apei potabile din fântâni, pe parcursul ultimilor ani, denotă nivele destul de înalte de neconformitate atât la parametrii chimici, cât și la cei microbiologici. Această situație este caracteristică apelor din pânza freatică și este determinată, în primul rând, de lipsa sistemelor centralizate de canalizare, insalubritatea localităților, amplasarea latrinelor, WC-urilor și gunoiștilor în imediata apropiere a fântânilor. Situația cea mai nefavorabilă la capitolul alimentare cu apă a fost înregistrată în raioanele Anenii Noi, Căușeni, Fălești, Ștefan Vodă, Ungheni, Râșcani, Hâncești și Orhei.
Specialistul a menționat că, în sectorul urban, situația este mai bună, peste 97 la sută din cetățeni au acces la apeduct, iar în sectorul rural circa 43% din locuitori au apă la robinet.
Datele statistice arată că majoritatea populației din zonele rurale folosesc apa din fântâni consumă apa din fântâni.