ANSA a dispus retragerea din comerț a unui lot de ouă de găină
-
30 Noiembrie 2022 15:53
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, informează că operatorul din domeniul alimentar SRL „DANT AGRO” a inițiat procedura de retragere din rețeaua de comerț și rechemare de la clienți a ouălor pentru consum uman (OUĂ DE GAINĂ), cauza fiind depistarea prezenței Salmonella (S.Enteritidis) în fecalele găinilor ouătoare.
Motivul retragerii: prezența Salmonella (S. Enteritidis) în fecale găinilor ouătoare
Denumirea produsului: Ouă de găină pentru consum
Originea: Republica Moldova, r. Ungheni s. Pârlița
Codul producătorului: MD EPC UN 15
Produsele au fost plasate pe piață: 22.11.2022 – 29.11.2022
Termen de valabilitate: până la data de 28.12.2022
Persoanele care au achiziționat produse din lotul dat sunt rugate să se abțină de a le consuma și sunt în drept să le returneze magazinului de unde au fost procurate.
În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii care comercializează produse neconforme sunt responsabili de retragerea acestora de pe piață și cooperează cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar introdus pe piață.
Pentru informații suplimentare, puteți contacta administrația SRL „DANT AGRO” tel: 067779773.
Acțiunea este în desfășurare…..