ANRE a certificat provizoriu operatorul sistemului de transport al gazelor naturale SRL „Vestmoldtransgaz”
-
17 Februarie 16:43
Ieri, 16 februarie 2024, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a certificat provizoriu operatorul sistemului de transport al gazelor naturale SRL „Vestmoldtransgaz”, conform modelului „Operatorului de sistem independent”.
Hotărârea încununează șirul de acțiuni realizate consecvent de către Agenție în comun cu autoritățile naționale, dar și cu sprijinul Secretariatului Comunității Energetice, în vederea corespunderii depline a sectorului gazelor naturale din Republica Moldova cerințelor Pachetului Energetic III, informează ANRE.
În rezultatul desemnării de către ANRE din 19.09.2023 în calitate de operator al întregului sistem de transport al gazelor naturale din Republica Moldova, inclusiv pe rețele aflate anterior în gestiunea SRL „Moldovatransgaz”, SRL „Vestmoldtransgaz” și-a asumat obligația de a respecta modelul de separare al operatorului de sistem independent.
În procesul de evaluare realizat, ANRE a constat independența SRL „Vestmoldtransgaz” în raport cu celelalte întreprinderi din sectorul gazelor naturale, capacitatea financiară, tehnică, fizică și umană a acesteia, precum și competența de a îndeplini obligațiile privind acordarea accesului la rețelele de transport al gazelor naturale și privind colaborarea cu operatorii sistemelor de transport la nivel european și regional.
Totodată, ANRE a stabilit anumite obligații pentru proprietarul rețelelor de transport SA „Moldovagaz”, astfel încât să fie asigurată respectarea deplină a condițiilor de separare a proprietarului rețelelor de transport al gazelor naturale în conformitate cu prevederile Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale.
Decizia de ieri a ANRE urmează a fi transmisă spre avizare Secretariatului Comunității Energetice.