ANOFM subvenționează șomerii care vor să deschidă o afacere
-
06 Aprilie 2022 14:17
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă /ANOFM/ a alocat circa 900 de mii de lei pentru subvenționarea șomerilor care vor să deschidă o afacere, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, scopul subvenției este de a compensa cheltuielile de înregistrare a întreprinderii, procurarea echipamentelor tehnologice, mașinilor, utilajelor și instalațiilor de lucru, aparatelor și instalațiilor de măsurare, control și reglare, tehnicii de calcul, materiei prime, mobilierului pentru dotarea spațiilor amenajate. Subvenția se acordă pentru înființarea unei întreprinderi noi și crearea a cel puțin unui loc de muncă pentru șomerul beneficiar de subvenție.
Mărimea subvenției este în valoare de 50% din cheltuielile necesare inițierii unei afaceri, precum și pentru dotarea locului de muncă creat, dar nu mai mult de 10 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent (91159 lei).
Pot aplica persoane cu vârsta de minim 18 ani, înregistrate cu statut de șomer la una din subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă care doresc să inițieze o activitate de antreprenoriat.