Angela Merkel condamnă Rusia și își exprimă solidaritatea cu Ucraina și sprijinul pentru Scholz, UE și SUA

  • 02 Iunie 2022 14:35
Angela Merkel condamnă Rusia și își exprimă solidaritatea cu Ucraina și sprijinul pentru Scholz, UE și SUA

Fostul cancelar Angela Merkel a condamnat invazia Rusiei în Ucraina și și-a exprimat sprijinul pentru actualul guvern german, UE și SUA în eforturile lor de a-l înfrunta pe președintele rus Vladimir Putin, în primul său discurs public din acest an după ce s-a retras din funcție, potrivit EFE.

Angela Merkel și-a exprimat solidaritatea cu Ucraina în ceea ce ea a calificat drept un "război barbar" cu Rusia, după luni de tăcere, în care și-a atras critici pentru politica sa față de Moscova, notează Reuters, potrivit Agerpres.

"Nu pot să omit din acest discurs referirea la încălcarea fățișă a dreptului internațional de către Rusia", a declarat Merkel la un eveniment al Confederației Sindicatelor Germane (DGB) pentru demiterea președintelui în exercițiu, Rainer Hoffmann. "Războiul din Iugoslavia ne-a arătat deja în anii 1990 cât de fragilă este ordinea mondială", a adăugat ea în cursul acestei reuniuni desfășurate miercuri seara într-un cadru restrâns, despre care media germane au relatat joi dimineață.

Merkel a subliniat că, în calitate de fost cancelar, nu intenționează să evalueze activitatea actualului guvern, ceea ce, însă, nu a împiedicat-o să-și exprime sprijinul pentru poziția pe care acesta a adoptat-o față de războiul de invazie al Rusiei în Ucraina.

"Susțin eforturile guvernului german, UE și SUA de a-i ține piept lui Putin în acest război barbar", a afirmat Angela Merkel.

Fostul cancelar s-a declarat solidară cu Ucraina și cei strămutați, menționând că dorința de a ajuta manifestată de țările vecine este o "lumină în mijlocul acestei tristeți".

Merkel, care a ocupat funcția de cancelar timp de 16 ani până în decembrie trecut, a declarat că nu va da sfaturi de pe margine guvernului german, dar a afirmat că sprijină eforturile executivului de a "pune capăt acestui război barbar", a declarat pentru Reuters un participant la eveniment.

Referitor la repercusiunile pe care le va avea războiul, ea a afirmat că acestea nu pot fi prezise cu precizie, dar că în orice caz vor fi profunde, evocând pericolul foametei în Africa.

Merkel a subliniat necesitatea ca unitatea în cadrul UE să fie susținută, în fața unei audiențe din care au făcut parte mai mulți miniștri și șefi de guvern ai landurilor germane.

"În acest moment, unitatea în UE este o chestiune de supraviețuire", a insistat Angela Merkel. "Ideea minunată a Europei ca o comunitate de valori este într-un fel solidă, dar a primit câteva lovituri", a remarcat ea.

Pe vremea când era cancelar, Angela Merkel și-a atras critici din partea SUA și a altor țări pentru că a sprijinit construcția gazoductului Nord Stream 2, destinat să aducă gaze rusești direct în Germania, pe sub Marea Baltică, ocolind Ucraina. Fostul cancelar mai considera că este necesar de a continua dialogul cu liderul rus Vladimir Putin chiar și după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014 și a instrumentat războiul din regiunile Donețk și Lugansk (Donbas).

Unii dintre foștii politicieni germani, cum ar fi ministrul de externe din perioada guvernului Angelei Merkel, Sigmar Gabriel, a admis că politica de reconciliere cu Rusia poate să fi fost prea optimistă.

Confruntat cu critici că Germania face prea puțin pentru a ajuta Ucraina, actualul cancelar Olaf Scholz a declarat miercuri că Germania va furniza Ucrainei sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău