Angela Merkel, personalitatea cea mai influentă a anului 2015

  • 28 Decembrie 2015 10:56
Angela Merkel, personalitatea cea mai influentă a anului 2015

Cancelarul german Angela Merkel a fost personalitatea cea mai influentă sau marcantă a anului 2015, potrivit AFP, care pune astfel în lumină rolul central al șefei guvernului de la Berlin în criza migranților și în negocierile dintre Grecia și Uniunea Europeană, scrie Agerpres.Ca și anul trecut, jurnaliștii AFP din întreaga lume, indiferent de limba în care lucrează,…

Cancelarul german Angela Merkel a fost personalitatea cea mai influentă sau marcantă a anului 2015, potrivit AFP, care pune astfel în lumină rolul central al șefei guvernului de la Berlin în criza migranților și în negocierile dintre Grecia și Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

Ca și anul trecut, jurnaliștii AFP din întreaga lume, indiferent de limba în care lucrează, naționalitatea sau specialitatea lor (text, foto, video etc.), s-au pronunțat cu privire la personalitățile din toate domeniile ale anului 2015. Angela Merkel, desemnată în acest an și de către revista Time personalitatea anului, îl devansează în acest clasament pe președintele rus Vladimir Putin care a fost considerat cea mai influentă personalitate din lume în 2014.

'Politica porților deschise promovată de Merkel a atras în 2015 un milion de refugiați în Germania. Consecință teribilă a conflictului sirian, această sosire masivă de refugiați, cel mai mare val migratoriu după Al Doilea Război Mondial, reprezintă o provocare majoră pentru Europa. Cancelarul german a fost criticat de mai mulți premieri din Europa, iar politica sa a cauzat disensiuni chiar în interiorul propriului partid. Statutul său de lider natural al Europei a fost ilustrat și în criza greacă', notează AFP.

Pe celelalte nouă poziții ale clasamentului celor mai influente personalități ale anului realizat de jurnaliștii AFP se află președintele rus Vladimir Putin, Papa Francisc, locuitorii Parisului (pentru răspunsul dat după atacurile din 7-9 ianuarie și atentatele teroriste de pe 13 noiembrie), Abu Bakr al-Baghdadi (liderul grupării jihadiste Statul Islamic), Aung San Suu Kyi (militantă pentru drepturile omului în Myanmar), Donald Trump (candidat republican la prezidențialele din SUA), Alexis Tsipras și Yannis Varoufakis (premierul și respectiv fostul ministru de finanțe al Greciei), Sepp Blatter (fostul președinte al FIFA, implicat într-un amplu scandal de corupție), John Kerry și Mohammad Javad Zarif (miniștrii de externe din SUA și Iran, care au făcut eforturi notabile pentru încheierea acordului privind programul nuclear iranian, în vara acestui an).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău