Anexele raportului Kroll cu numele persoanelor care ar fi implicate în frauda bancară vor fi transmise procurorului general. Opoziția ar putea organiza proteste dacă nu vor fi pedepsiți vinovații

  • 12 Ianuarie 2020 11:26
Anexele raportului Kroll cu numele persoanelor care ar fi implicate în frauda bancară vor fi transmise procurorului general. Opoziția ar putea organiza proteste dacă nu vor fi pedepsiți vinovații

Depuattul Blocului ACUM, Alexandru Slusari, a anunțat că mâine, la prima oră, va transmite procurorului general, Alexandr Stoianoglo, două anexe ale raportului Kroll, care conțin nume ale persoanelor care ar fi fost implicate în devalizarea sistemului bancar.

Potrivit lui Slusari, la 22 martie 2018, reprezentantul companiei Kroll, în prezența conducerii Băncii Naționale, a transmis Procuraturii Anticorupție raportul Kroll 2 cu toate anexele și numele persoanelor respective. „Acest fapt ne-au confirmat atăt BNM, căt și angajații agenției Kroll, cu care membrii Comisiei de anchetă au avut o întălnire oficială în iulie 2019. După eforturi suplimentare, Comisia de anchetă a obținut, pe 20 septembrie 2019, toate anexele la raportul Kroll 2 cu indicarea "eroilor" furtului miliardului”, a menționat deputatul. 

Astfel, Alexandru Slusari sde arată convins că ancheta privind jaful bancar a fost tergiversată, iar Procuratura Generală în prezent nu dispune de toate materialele din raportul Kroll 2, iar pentru aceasta trebuie să respundă penal cei care se fac responsabili de situație. 

„Cinci ani Procuratura a mimat investigarea și nu a întors nici un ban din miliardele furate, care Guvernul Plahotniuc le-a pus pe umerii cetățenilor în suma dublă, iar Guvernul Dodon refuză să le scoată. Dacă în foarte scurt timp persoanele nominalizate nu sunt trase la răspundere, putem constata că justiția rămăne amorțită și controlată politic. Aceeași regulă este valabilă și pentru alte dosare de rezonanță de gen finanțarea lui Dodon din străinătate, Aeroport, răpirea profesorilor turci, privatizări și concesionări ilicite, Arena Națională, persecutarea activiștilor civici și politici și multe altele. Datoria opoziției și societății civile să menținem presiunea maximală în vederea neadmiterii mușamalizării acestor cazuri, inclusiv prin proteste”, a conchis Slusari. 

Menționăm că procurorul general a afirmat anterior că în raportul Kroll nu sunt indicate numele persoanelor care s-ar face vinovate de „furtul miliardului”. 

 
 
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:3,6 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău