Anexarea Crimeii a fost cea mai gravă încălcare a principiilor de la Helsinki, potrivit OSCE
-
13 Ianuarie 2015 10:12
Anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Federația Rusă a fost cea mai gravă încălcare a principiilor de la Helsinki în anul 2014 - a declarat șeful Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Didier Burkgalter.
În opinia sa, criza din Ucraina este una dintre cele mai serioase din spațiul euro-atlantic și eurasiatic de la încheierea Războiului Rece. Didier Burkgalter a mai subliniat că în 2014, situația în domeniul securității în Europa s-a deteriorat semnificativ și a cerut în acest sens tuturor membrilor OSCE să-și dubleze eforturile pentru depașirea crizei de securitate din spațiul european.
Acordul de la Helsinki este un document care a fost semnat în Finlanda, la 1 august 1975, de către 35 de șefi de stat și prevede, printre altele, consolidarea rezultatelor politice și teritoriale după al Doilea Război Mondial, respectarea principiului inviolabilității frontierelor și integrității teritoriale a statelor, neamestecul în treburile interne ale altor țări, implementarea unor măsuri de consolidare a încrederii în domeniul militar - pre-notificarea exercițiilor militare și mișcărilor de trupe, prezența observatorilor la exerciții militare - și soluționarea pașnică a diferendelor.