Andrian Candu susține că 90% din banii fraudați din sistemul bancar au fost găsiți. Cum comentează examinarea dosarului lui Ilan Șor
-
18 Septembrie 2018 15:47
Peste 90% din banii furați din sistemul bancar al R. Moldova au fost identificați, iar autoritățile urmează să se ocupă de recuperarea acestora, a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Potrivit infotag.md, în cadrul discuțiilor organizate la Washington de Atlantic Council, consacrate reformelor din R. Moldova, șeful Legislativului a spus că, „după marile speranțe care au apărut în societate după anul 2009, a urmat o lovitură legată de criza bancară, care a avut un impact negativ asupra tuturor domeniilor de dezvoltare ale R. Moldova".
"Prin urmare, Guvernul, care și-a început activitatea în ianuarie 2016, a fost însărcinat să stabilizeze situația, să restabilească încrederea în autorități și în instituțiile statului și să îmbunătățească sectorul bancar. Referitor la ancheta privind furtul miliardului, trebuie remarcat faptul că au fost deschise 45 de cauze penale, în care apar 55 de persoane. Majoritatea banilor furați au fost identificați, iar acum trebuie să asigurăm revenirea acestora în economia Moldovei", a spus speakerul.
Comentând poziția primarului de Orhei, Ilan Șor, și implicarea sa în criza bancară, Candu a subliniat că „în Republica Moldova, un om nu poate fi pus la închisoare doar după decizia primei instanțe de judecată".
"Conform legislației Republicii Moldova, ca și în alte țări europene, prima decizie nu este executorie. Trebuie să existe o a doua, a Curții de Apel. În caz contrar, vom fi blamați și vom pierde la Curtea pentru Drepturile Omului, pentru că am încălcat Articolul 7", a spus Candu.
"Poate nici mie nu îmi place de domnul Ilan Șor și ceea ce face el și cum se promovează. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să schimbăm legislația din cauza lui", a declarat Andrian Candu.
Amintim că Ilan Șor a fost condamnat, în iunie 2017, la 7 ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani, iar în prezent dosarul este examinat de Curtea de Apel Cahul.