Andrian Candu, pentru presa de la Kiev | R.Moldova nu va tolera ofensele Rusiei pentru că aspiră spre UE
-
21 Februarie 2018 18:59
Republica Moldova nu are de gând ''să tolereze atitudinea bazată pe sancțiuni, ofense și acuzații doar din cauză că vrea să fie mai aproape de Uniunea Europeană și să devină parte a familiei europene'', a declarat președintele parlamentului moldovean, Andrian Candu, citat miercuri de Infotag.
Republica Moldova ''nu vrea o confruntare deschisă, un război cu Rusia, dar autoritățile ruse, în special unii dintre reprezentanții săi, trebuie să înțeleagă că așteptăm să fim respectați, să fim tratați ca parteneri egali'', a insistat Candu într-un interviu acordat agenției de presă ucrainene UNN.
Explicând motivele adoptării Legii privind combaterea propagandei ruse de către parlament și a declarației privind ingerința Rusiei în afacerile interne ale Republicii Moldova, șeful forului legislativ de la Chișinău a invocat alegerile parlamentare din acest an.
''Noi simțim că Rusia își intensifică influența, activitatea și presiunile asupra guvernului. De asemenea, observăm că unele partide beneficiază de o susținere sporită din partea Kremlinului'', a spus Candu, subliniind că nu este vorba doar de suport financiar, ci și de utilizarea unor posturi TV, a unor instituții media afiliate Rusiei etc.
''Constant primim informații despre activizarea serviciilor speciale ruse aici, în Republica Moldova. Apoi, vedem și o activizare a militarilor ruși din regiunea transnistreană, unde în ultimul timp s-au desfășurat mai multe exerciții militare împreună cu așa-zisa armată transnistreană. Toate aceste manifestări ale propagandei le resimțim tot mai tare și mai tare. Iar acest lucru ne determină să fim mai precauți și atenți în relațiile cu Federația Rusă'', a spus el.
În același timp, președintele parlamentului moldovean a subliniat că opțiunea de a interzice complet canalele TV rusești nu a fost niciodată luată în considerare de către Chișinău, deoarece ''un anumit conținut difuzat în (Republica) Moldova este apreciat de cetățeni - programe de divertisment, filme''.
''Nu vrem să închidem canalele de televiziune rusești, vrem să fim siguri că cetățenii noștri nu vor fi manipulați de știri toxice false care se răspândesc prin talk show-uri, programe de știri, programe cu conținut militar - toate acestea sunt interzise prin lege'', a explicat Andrian Candu, amintind că Duma de Stat rusă a decis atunci să acuze Chișinăul de acțiuni îndreptate împotriva Rusiei și a intereselor sale, ''ceea ce nu este adevărat''.
Ca reacție, parlamentul Republicii Moldova a adoptat o declarație prin care a condamnat atacurile Federației Ruse la adresa ''securității informaționale și amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova'', a reamintit în acest context Candu. Parlamentul a spus astfel clar: ''opunem rezistență serviciilor speciale rusești, armatei ruse, finanțării partidelor, răspândirii propagandei''.
''Autoritățile Republicii Moldova trebuie să-și desfășoare politica pe baza acestei declarații, iar relațiile cu Rusia, de asemenea, vor ține cont de declarațiile politice ale parlamentului'' moldovean, a subliniat el. ''Aceasta nu este o lege, nu are efecte juridice, este doar o declarație politică și este important să demonstrăm tuturor partenerilor noștri, inclusiv Rusiei, că Republica Moldova dorește să fie respectată'', a subliniat Andrian Candu.