Andrei Pântea rămâne în arest încă 30 de zile
-
04 Ianuarie 2017 16:21
Fostul procuror general interimar, Andrei Pântea, judecat pentru transferul în Federația Rusă a dosarului interlopului Grigore Karamalak, rămâne în arest încă 30 de zile.
Decizia a fost luată marți, 3 ianuarie, de magistrații Judecătoriei sectorului Râșcani al Capitalei, informează portalul Anticorupție.md.
Fost adjunct al procurorului general în perioada 2010-2015, Andrei Pântea a fost reținut în luna octombrie 2016. El este cercetat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, pentru că a dispus transferarea dosarului Grigore Karamalak în Federația Rusă, unde a fost achitat.
Între timp, pe 21 septembrie 2016, Procuratura Generală a dispus anularea ordonanței prin care a fost dispusă transmiterea cauzei penale de învinuire a lui Grigore Karamalak către autoritățile Federației Ruse, astfel fiind reluată urmărirea penală în privința interlopului.
Portalul Anticorupție menționează că dosarul fostului procuror general interimar este judecat de magistrata Steliana Iorgov, vizată anterior într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice. Potrivit declarației de venit pentru anul 2014, magistrata deține 11 loturi de pământ, o casă de locuit cu garaj și câteva apartamente. Iorgov le-a spus jurnaliștilor că a primit aceste bunuri cadou de la rude, pe parcursul anilor.
Fostul procuror general adjunct a părăsit sistemul în septembrie 2015, din proprie inițiativă. Câteva luni mai devreme, el a obținut licența de avocat.