Andrei Năstase: „Igor Dodon încă se află în campanie electorală”
-
06 Decembrie 2016 13:33
Liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, califică drept inepții declarațiile președintelui ales, Igor Dodon, care susține că adversarii săi din campania electorală ar contribui la tergiversarea validării alegerilor, pentru a permite actualei guvernări să-și promoveze proiectele.
„Favoritul lui Plahotniuc în scrutinul din aceasta toamnă încă se află în campanie electorală”, a scris Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook, cu referință la declarațiile făcute de Igor Dodon astăzi, într-o conferință de presă.
Pe lângă asta, Andrei Năstase a lăsat să se înțeleagă că Igor Dodon ar fi făcut o înțelegere cu Vlad Plahotniuc în privința viitorului procuror general.