EXPERT RUS| Linia Dodon-Rusia privind reglementarea transnistreană și-a pierdut actualitatea

  • 06 Martie 2018 13:24
EXPERT RUS| Linia Dodon-Rusia privind reglementarea transnistreană și-a pierdut actualitatea

Puterea nerecunoscută de la Tiraspol a acceptat un dialog cu președintele, Igor Dodon, datorită Rusiei, în speranța ca Dodon „să edifice o linie de alternativă, care sub conducerea acestuia să devină o cheie mai constructivă față de Transnistria”, însă această linie și-a pierdut actualitatea, consideră cercetătorul științific al , Andrei Deviatkov.

În cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”, Andrei Deviatkov a precizat că această „linie de alternativă” pentru reglementarea transnistreană a intrat în impas pe la jumătatea anului 2017 după ce PD-ul „a decis probabil să-și ia problema transnistreană”.  „Pe loc a apărut chestiunea posturilor de control, care a demonstrat cine pe cine susține. Dodon de asemenea a susținut introducerea posturilor, iar asta a devenit o piatră de încercare. E clar că negocierile au intrat în impas și de aceea linia Dodon-Rusia legată de reglementarea transnistreană și-a pierdut actualitatea” a menționat expertul.

Reprezentantul Centrului de Studii Post-Sovietice a mai vorbit și despre cum ar trebui să se transforme Republica Moldova ca să fie soluționată problema transnistreană. „Până când Moldova nu va deveni un stat de drept, eu nu spun „stat european”, pentru că aceasta nu vorbește despre nimic, chiar și cuvântul „democrație” tot nu vorbește despre nimic, pentru că poate fi „democrație”, dar în același timp… Eu vorbesc despre aceea că până Moldova nu va deveni un stat de drept, care să poată propune condiții ademenitoare de conviețuire cu malul stâng, să vorbești despre o oarecare reintegrare, în general, e un nonsens sau aceasta va fi o impunere…”, a subliniat Andrei Deviatkov.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău