Anchetă internă privind relația șefului Pentagonului cu compania americană Boeing
-
21 Martie 2019 15:53
Pentagonul a deschis o anchetă internă privind relațiile dintre secretarul interimar al apărării Patrick Shanahan și constructorul aeronautic Boeing, fostul său angajator timp de 30 de ani, relatează joi AFP.
Patrick Shanahan a fost unul dintre vicepreședinții companiei Boeing, unul dintre principalii beneficiari ai contractelor de armament ale Pentagonului.
"L-am informat în legătură cu faptul că am deschis această anchetă", a declarat Drwena Allen, purtătoarea de cuvânt a Inspectorului General al Departamentului Apărării, un organism independent însărcinat cu anchete interne în această administrație extinsă.
Shanahan "salută examinarea de către Inspectorul general a plângerii depuse de către Grupul Cetățeni pentru responsabilitate și etică din Washington (CREW)'', a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, Tom Crosson.
Într-o scrisoare făcută publică săptămâna trecută, acest grup a cerut Inspectorului general să deschidă o investigație în urma unor informații publicate de site-ul de știri Politico privind afirmații pe care Shanahan le-ar fi făcut în privat în favoarea companiei Boeing și în detrimentul concurentului său Lockheed Martin.
CREW a menționat în special un pachet de un miliard de dolari în proiectul de buget al Pentagonului anunțat recent pentru achiziționarea a opt avioane Boeing 15EX.
"A fost semnalat că Shanahan a pledat pentru Boeing în discuții privind contracte guvernamentale, el a spus că Boeing ar fi făcut o treabă mult mai bună decât Lockheed Martin dacă ar fi câștigat contractul" acordat acestei firme pentru avioane de luptă F-35, a adăugat CREW.
"Prin comportamentul și comentariile sale, este posibil ca secretarul interimar al Apărării să fi încălcat regulile etice ale Pentagonului", a adăugat organizația citată.
La sosirea sa la Pentagon în calitate de adjunct al secretarului Apărării, Jim Mattis, în iunie 2017, Shanahan a semnat un acord cu Pentagonul prin care s-a angajat să nu participe la nicio discuție privind compania Boeing.
"Secretarul interimar a fost întotdeauna determinat să-și respecte angajamentul etic convenit cu Pentagonul", a declarat Crosson.
"Acest acord prevede că toate chestiunile legate de Boeing sunt gestionate de anumiți oficiali din cadrul Pentagonului pentru a elimina orice conflict de interese perceput sau real cu Boeing", a adăugat el.
Shanahan a ajuns la conducerea Pentagonului când Mattis a demisionat în decembrie pentru a protesta împotriva retragerii trupelor americane din Siria decisă în mod unilateral de către președintele Donald Trump. Acesta nu a nominalizat încă un candidat care să-i succeadă lui Jim Mattis.