Analistul politic român Mihai Isac: Influența Rusiei în UTA Găgăuzia se datorează faptului că Moscova controlează ghetoul informațional din regiune

  • 17 Mai 2023 12:50
Analistul politic român Mihai Isac: Influența Rusiei în UTA Găgăuzia se datorează faptului că Moscova controlează ghetoul informațional din regiune

„Influența Rusiei în UTA Găgăuzia se datorează atât faptului că Moscova controlează ghetoul informațional din UTA Găgăuzia, cât și eșecului autorităților de la Chișinău de a oferi o alternativă viabilă poporului găgăuz de a se integra cu adevărat în Republica Moldova și, în extensio, în Europa”, a spus declarat pentru Radio Chișinău analistul politic român Mihai Isac

Potrivit acestuia, Rusia și-a dovedit încă o dată capacitățile de a purta un război hibrid în Republica Moldova.

 „Vulnerabilitățile instituționale ale Republicii Moldova sunt vădite în contextul relațiilor tensionate dintre Comrat și Chișinău. Faptul că autoritățile de la Chișinău nu au procedat la fel ca la Bălți, în 2021, când reprezentantul Partidului Șor a fost scos din cursa electorală, a dat apă la moară acestui partid și a forțat mâna Chișinăului în alegerile din UTA Găgăuzia”, a spus Mihai Isac.
 
Analistul a mai menționat că cetățenii Republicii Moldova trebuie să înțeleagă foarte clar că se află într-un război hibrid cu Rusia, care folosește inclusiv corupția pentru a distruge din interior statul.
 
„În UTA Găgăuzia, arma corupției s-a dovedit fatală pentru instituțiile fragilei democrații din regiune. Autoritățile de la Chișinău trebuie să ia măsuri drastice pentru ca astfel de situații să nu se mai repete în Republica Moldova. ”, a spus Mihai Isac.
 
Analistul Ion Tăbârță, analist politic de la Chișinău, a declarat la rândul lui că, în UTA Găgăuzia, există o problemă juridică s-a transformat într-una politică..
 
„CEC din UTA Găgăuzia a refuzat să se conformeze instituției centrale și instituțiilor de ordine publică, care au sesizat mai multe neregului la alegerile din regiune. Clar s-a indicat că la algerile pentru funcția de bașcan s-a încălcat legislația națională. În ciuda acestor încălcări, institușia de acolo a sfidat autoritășile centrale și a validat alegerile”, a spus analistul.

Ion Tăbârță a precizat că tensionarea relației dintre Comrat și Chișinău convine Rusiei.

„Moscova în această direcție acționează, de a tensiona relația internă din Republica Moldova dintre Guvernul central și anumite puteri locale prin actorii săi de influență, între care unul este Partidul Șor. Și vedem cum toți actorii politici din UTA Găgăuzia s-au solidarizat împotriva actualei guvernări pro-europene de la Chișinău”, a precizat analistul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:2,57 m/s
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău