Analiști de la Chișinău, despre declarațiile lui Patrușev privind „dispariția Republicii Moldova”: Sunt o amenințare deschisă cu agresiune militară din partea Rusiei

  • 15 Ianuarie 15:45
Analiști de la Chișinău, despre declarațiile lui Patrușev privind „dispariția Republicii Moldova”: Sunt o amenințare deschisă cu agresiune militară din partea Rusiei Radio Moldova

Amenințările venite de la Moscova în adresa Republicii Moldova prin ultimele declarații ale lui Nikolai Patrușev, sunt grave și similare celor făcute în raport cu Ucraina, înaintea invadării acestei țări de către Federația Rusă. Lipsa unei granițe directe cu Rusia, însă, face ca repetarea scenariului ucrainean în Republica Moldova să fie puțin probabilă, consideră analiștii, transmite Radio Chișinău.

Declarațiile membrului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, distribuite în presa de la Moscova, în care amenință că „politica agresivă anti-rusească a Chișinăului” va duce ca Republica Moldova „să fie parte a altui stat sau să înceteze să mai existe”, sunt făcute în contextul anului electoral 2025, a subliniat, la Radio Chișinău, analistul politic Ion Tăbârță.

„Sunt declarații care nu o singură dată au fost făcute la adresa Ucrainei, precum că ea trebuie împărțită, în adresa Țărilor baltice. Recent, propagandistul Alexandr Dughin a spus că România ar trebui să facă parte din „lumea rusă”. Rușilor le plac asemenea declarați tari pentru a induce o anumită frică. Anul 2025 este un an de o importanță maximă pentru Republica Moldova. Federația Rusă face tot posibilul ca la Chișinău să vină forțe politice loiale Moscovei, care să nu implementeze acele reforme care reies din procesul de negociere a aderării la UE”, a menționat Ion Tăbârță.

Declarațiile lui Nikolai Patrușev privind dispariția Republicii Moldova nu sunt altceva decât o amenințare deschisă cu agresiune militară din partea Federației Ruse, a afirmat pentru Radio Chișinău, analistul politic Anatol Țăranu, fost ambasador la Moscova.

„Prin această declarație, Patrușev a confirmat încă o dată că Rusia continuă să nutrească planuri de destabilizare, inclusiv de acaparare a Republicii Moldova. Avertismentul reprezintă un semnal foarte puternic trimis guvernării de la Chișinău, care ar trebui să se preocupe de asigurarea siguranței naționale. Desigur că există similitudini cu declarațiile și acțiunile întreprinse anterior în Ucraina. Problema este că Federația Rusă, deocamdată, nu are, și sper, nu va avea acces direct spre hotarele Republicii Moldova ceea ce pune sub un mare semn de întrebare posibilitatea efectuării unei operațiuni militare. Asta de fapt salvează Republica Moldova!”, a spus Anatol Țăranu.

În opinia lui Anatol Țăranu, problema securității Republicii Moldova „poate fi rezolvată radical prin integrarea în România, ceea ce ar face-o automant parte a Uniunii Europene și a NATO”.

Citiți șiPatrușev declară că acțiunile autorităților de la Chișinău ar putea duce la dispariția Republicii Moldova. Reacție promptă a MAE

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:2,06 m/s
Thu
0
Fri
3
Sat
3
Sun
4
Mon
6
Arhivă Radio Chișinău