Ana Revenco despre activitatea la MAI: Am început cu curățenia
-
16 Noiembrie 2021 08:00
Ministrul de Interne, Ana Revenco, spune că odată cu venirea la șefia ministerului au fost deconspirate zeci de scheme care facilitau furtul banului public. Fiind vorba, în special, de achiziții frauduloase. Șefa de la Interne spune că și-a început activitatea la minister prin stoparea acestor scheme și eliberarea din funcții a angajaților certați cu legea. Ana Revenco spune că mulți angajați MAI au renunțat benevol la funcții, fiind acceptate deja peste 40 de cereri de demisie ale funcționarilor de rang înalt, notează IPN.
Ministrul de Interne spune că a găsit în MAI atât angajați profesioniști, dornici să activeze, cât și persoane care foloseau instituția pentru a pune pe roate afaceri cu firme private, prin intermediul cărora erau delapidați banii publici.
„Accentul primar, la moment, este curățenia. Eliminarea factorilor toxici, eliminarea practicilor nocive. Am oprit o serie de licitații dubioase. Auditul intern, desfășurat la indicația mea, a scos în vileag multe scheme frauduloase, scheme care favorizau o serie de firme. De-a lungul anilor, mai multe companii, firme, au devenit de-ale casei. Este vorba de achiziții care vizează servicii de construcții, de zeci de milioane. Achiziții din domeniul sistemelor informaționale și alte produse IT, echipamente mai mari, mai mici. Anual, zeci de milioane ajungeau în buzunarul cuiva și era prețul plătit de către cetățean, din bugetul de stat, fiind un preț mult mai mare decât cel real, care putea fi achitat”, a spus Ana Revenco în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PROTV Chișinău.
Șefa de la Interne spune că ministerul începe să se curețe din interior, o parte dintre angajații certați cu legea fiind demiși, alții depunând cereri de demisie benevol. Zeci de cereri de demisie au fost semnate de la preluarea șefiei ministerului, spune Revenco.
„Serviciul de Protecție Internă și Securitate a desfășurat peste 160 de anchete interne în raport cu angajații MAI și sunt vizați prin prisma posibilelor acte de corupție, abuz în serviciu. Unele sunt în desfășurare, altele au rezultate, fiind vorba de concedieri. Până acum am semnat peste 40 de cereri de demisie, oameni care au plecat din sistem. Aceste 40 de plecări vizează conducători de prim rang, șefi de inspectorate. Eu le-am spus clar că integritatea este unul dintre cele 3 principii de care mă conduc, iar cei care nu împărtășesc această viziune, vor pleca. Când am început să dispunem anchete, controale, a început și rezistența. Unii îmi aduc cereri de demisie”, a spus Ana Revenco.
Ministrul de Interne spune că problema cadrelor este cauzată și de salarizarea modestă. Potrivit lui Revenco, un suboțifer are un salariu de sub 5 mii de lei și abia după o activitate de 5 ani salariul acestuia este majorat până la 6500 de lei. Potrivit Anei Revenco, în ultimul an în jur de 7 mii de angajați cu experiență de 3-5 ani au plecat din sistem din cauza salariilor mici.