Defecțiunea reperelor cronologice

Apropierea centenarului defunctului imperiu sovietic îi face pe propagandiștii comuniști autohtoni să se manifeste cumva. Și-au amintit că acum 98 de ani, în perioada 15-18 septembrie 1924, a avut loc răscoala de la Tatarbunar. Prin asta au dorit să demonstreze că basarabenii optau în favoarea regimului bolșevic și luptau împotriva românilor. Este adevărat că la Tatarbunar a avut loc un eveniment tragic de rezonanță globală, care a fost provocat de agenți bolșevici. Nu încape îndoială, astfel de evenimente trebuie studiate cu minuțiozitate și reflectate corect, pentru a învăța lecțiile necesare din ele. Ceea ce nu au reușit bolșevicii prin organizarea revoltei de la Tatarbunar, au reușit ulterior de o manieră etapizată: mai întâi crearea, la 12 octombrie 1924, a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (RASSM) în cadrul Ucrainei sovietice, în calitate de cap de pod împotriva României; iar apoi, în 1940, anexarea Basarabiei în conformitate cu Pactul Molotov-Ribbentrop și a Protocolului secret.

Propagandiștii comuniști acționează de o manieră previzibilă, ei evidențiază doar ceea ce le convine, utilizând autoritatea unor intelectuali cu renume internațional pentru a da pondere demersurilor propagandistice. În cazul răscoalei de la Tatarbunar este vorba despre scriitorul francez, Henri Barbusse, care nu era un simplu comunist, ci un ditamai stalinist, lui aparținându-i exclamația de după moartea lui Lenin – Stalin este Lenin astăzi! Totuși, prin atitudinea lor selectiv-speculativă, propagandiștii comuniști ne oferă un minunat prilej pentru a completa imaginea bolșevismului, arătându-i rânjetul de fiară sângeroasă așa cum a fost el. Nu vom face acest lucru arbitrar, așa cum o fac ei, ci vom apela la date cu adevărat jubiliare. Astfel, recent, au putut fi marcate, cel puțin, cinci date jubiliare de mare rezonanță, legate de realizările regimului comunist:

în 2019 s-au împlinit 100 de ani de la semnarea decretului privind lagărele de munca forțată;
în 2021 s-au împlinit exact 100 de ani de la răscoala țărănească din Tambov împotriva regimului bolșevic;
anul curent s-au împlinit 90 de ani de la Holodomor – foametea organizată pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSUcr);
tot anul curent s-au împlinit 75 de ani de la foamea organizată pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM);
de asemenea, anul curent s-au împlinit 60 de ani de la răscoala muncitorilor din orașul sovietic Novocerkassk.
Unde dai și unde crapă...

Cu certitudine, în afara realizărilor menționate, am putea găsi încă multe prilejuri pentru jubileele crimelor comise de regimul comunist sovietic, dar e suficient să ne rezumăm la cele evidențiate, pentru a spulbera amnezia comuniștilor nostalgici. În acest scop, vom reproduce un șir de date și explicații, menite să ajute, inclusiv, la înțelegerea faptului că autoritățile românești, înăbușind revolta bolșevică de la Tatarbunar, de fapt, au avut intenția de a-i proteja pe cetățeni de ceea ce se întâmplase deja în Rusia sovietică, până în 1924, și urma să se întâmple ulterior în GULAG-uri și în timpul campaniilor de colectivizare și industriale, însoțite de foametea organizată. Sigur, înăbușind răscoala bolșevică de la Tatarbunar, autoritățile românești au manifestat exces de zel, care nu poate fi justificat. Dar să privim, totuși, lucrurile în comparație.

Așadar, comuniștii nostalgici au comemorat răscoala de la Tatarbunar, dar au trecut cu vederea aniversarea a 100-a de la emiterea Decretului Comitetul Executiv Central al Rusiei (CECR) privind lagărele de muncă forțată. Păcat, noile generații ar trebui să știe că ideea lagărelor de concentrație îi aparține liderului bolșevic, Vladimir Lenin care, încă în 1918, le telegrafia ortacilor săi despre necesitatea declanșării „terorii în masă, fără milă împotriva kulacilor, preoților și altor persoane dubioase, … care să fie închise într-un lagăr de concentrare…”. În consecință, în anii ‘30 ai secolului trecut, invenția lui Lenin a fost extinsă de Stalin pe întreg teritoriul URSS, căpătând contururile GULAG-ului. Din acest punct de vedere, sigur că scriitorul Henri Barbusse avea dreptate, când exclama - Stalin este Lenin astăzi! Problema e că a trebuit să treacă mai bine de 50 de ani ca intelectualitatea stângistă din Europa să-și schimbe radical atitudinea față de regimul sovietic. Acest lucru s-a întâmplat abia după publicarea, în 1973, a lucrării fundamentale a lui Alexandr Soljenițin – Arhipelag-ul GULAG. Peste 20 de milioane de oameni au trecut prin GULAG-ul sovietic, dintre care aproximativ 1,5 milioane au pierit.

Nu e deloc întâmplător că nostalgicii comuniști au trecut sub tăcere și a 100-a aniversare de la răscoala țărănească anticomunistă din regiunea Tambov, care a avut loc în anii 1920-1921. Chiar nu aflase nimic țăranii din sudul Basarabiei despre lagărele de muncă forțată din Rusia sovietică și nici despre răscoala țăranilor din Tambov, care a fost, de fapt, un adevărat război, care a cuprins aproape 8000 de localități? Pentru înăbușirea răscoalei, regimul sovietic a mobilizat trupe, cuprinzând peste 55 de mii de soldați dotați cu tehnică militară: 463 mitraliere, 63 tunuri, 8 avioane, 4 trenuri blindate и 4 mașini blindate, arme chimice etc. Cele mai oribile evenimente au avut loc după ziua de 12 mai 1921, când comandant al unităților sovietice, îndreptate spre înăbușirea răscoalei, devenise Mihail Tuhacevski, adevăratul călău al țăranilor. Anume Tuhacevski a introdus practica luării de ostatici din localitățile ai căror locuitori simpatizau cu rebelii. El practica fără remușcări împușcarea ostatecilor, dacă apropiații acestora continua lupta de rezistență. La 12 iunie 1921, Tuhacevski a emis ordinul privind folosirea armelor chimice împotriva țăranilor rebeli. Asta pentru a-i face să iasă din pădurile în care se adăposteau. Documentul privind folosirea armelor chimice este păstrat și astăzi în Arhiva Militară de Stat din Rusia. În răscoala din regiunea Tambov au fost uciși peste 14 mii de țărani. Această răscoală a avut totuși un impact pozitiv – liderul bolșevic, Vladimir Lenin, s-a văzut nevoit să treacă de la prodrazverstca de jefuire a țăranilor la prodnalog-ul de împovărare. Păcat că nimeni nu i-a informat pe țăranii de la Tatarbunar despre soarta răsculaților din Tambov, nici scriitorul comunist Henri Barbusse și nici alți intelectuali europeni progresiști.

La fel, nu e întâmplător că nostalgicii comuniști nu suflă o vorbă despre aniversarea a 90-a de la foametea organizată de regimul sovietic – Holodomor-ul. Zeci și zeci de milioane de oameni au avut de suferit de pe urma foametei organizate, în perioada 1932-1933, iar potrivit estimărilor 3-4 milioane de oameni au murit de foame. Explicația e că pentru realizarea revoluției mondiale, bolșevicii aveau nevoie să industrializeze URSS. Pentru asta era nevoie de bani, iar singura sursă de venit provenea din vânzările produselor agricole, confiscate cu forța de la țărani și vândute peste hotare în schimbul procurării materialelor și tehnologiilor necesare industrializării. Așadar, guvernul sovietic a lăsat milioane de oameni să moară de foame pentru a-și atinge scopurile, cu toate acestea mulți au fost salvați de americani, până când ultimii au înțeles că foametea este, de fapt, una organizată. Despre legătura dintre achizițiile de cereale, colectivizarea și industrializarea din anii 1920-1930 ne vorbește elocvent și corespondența lui Stalin cu Molotov și alți ortaci bolșevici: „Achizițiile de cereale în acest an este principalul lucru în practica noastră – dacă nu reușim, totul va eșua... Dacă câștigăm cu pâine, câștigăm în toate, atât în domeniul politicii interne, cât și în cel extern… Forțați exportul de cereale, este un lucru principal. Aceasta este acum cheia problemei. Dacă exportăm cereale, vor exista împrumuturi”. Despre foametea ca factor politic, utilizat de bolșevici, a scris renumitul sociolog rus Pitirim Sorokin, care împreună cu prietenul său – renumitul neurolog Vladimir Bekhterev, au suferit de foamete după ce bolșevici au declanșat războiul civil. În lucrarea sa Foametea ca factor, Pitirim Sorokin ajunge la următoarele concluzii: înfometarea prelungită implică o schimbare bruscă a sistemului nervos și, în special, a creierului, distrugând întregul mecanism al vieții mentale, rupându-i unitatea, integritatea și consistența părților sale constitutive. Acest lucru se reflectă în primul rând în slăbirea unității „Eu-lui” nostru. Cu foamete severă, în „eu” apar fisuri – mai multe „eu”-uri diferite, care luptă între ele. Iar odată cu asta, după cum știți, apare delirul, descompunerea completă a conștiinței și a personalității. O persoană devine ca o navă care și-a pierdut cârma și cârmaciul”. Din punct de vedere social, concluzia lui Sorokin este că foametea suprimă „reflexul de libertate”, care intră adesea în conflict cu alte reflexele, învingându-le . Flămândul acceptă să se supună, să facă ceea ce n-ar face niciodată în condiții obișnuite. Respectiv, potrivit lui Sorokin: „În masa oamenilor, foametea a sugrumat majoritatea reflexelor morale și legale și i-a transformat, în acest sens, în „nihiliști” legali și morali”. Este exact ceea de ce aveau nevoie bolșevicii pentru a-i înfrânge pe țăranii, care în masa lor era religioși, morali. I-ar acest lucru împiedica realizarea colectivizării, pe umerii căreia urma a fi făcută industrializarea. Și Republica Moldova a trecut, în perioada 1946-1947, prin calvarul foametei organizate, care a reprezentat preludiul colectivizării.

Finalmente, e bine să ne oprim puțin și asupra aniversării a 60-a de la revolta muncitorilor sovietici din orașul Novocerkassk, aniversare pe care comuniștii moldoveni, de asemenea, au ignorat-o. Acest lucru este important fiindcă, în 1962, URSS era deja un pol al lumii bipolare, un stat industrializat, deținător de arme nucleare și putere cosmică. Asta după ce confiscase o mulțime de întreprinderi și tehnologii de la Germania hitleristă, învinsă împreună cu aliații în Cel de al II-lea Război Mondial. Cu toate acestea, puterea comunistă nu era în stare să asigure un nivel satisfăcător de alimentație a populației, pe care s-o mai asigure și cu produse de uz individual. Respectiv, la 1 iunie 1962, muncitorii uzinei de locomotive electrice din Novocerkassk, nemulțumiți de creșterea prețurilor la mai multe produse, pe fundalul salariilor mai mici, au intrat în grevă. Ulterior, greva a degenerat într-un miting spontan, iar apoi într-o revoltă. Până la urmă, evenimentele au deraiat complet odată cu distrugerea de către protestatari a comitetul executiv al orașului și atacarea filialelor Băncii de stat și ale secțiilor de miliție. Pentru înăbușirea revoltei au fost utilizate unități ale forțelor Armatei sovietice, Ministerului de interne și KGB-ului. Cel puțin 22 de persoane au fost ucise. Ah, să fi știut rebelii de la Tatarbunar ce viață îi așteaptă în URSS, care sub povara ineficienței și propriilor păcate s-a autodizolvat în 1991.

Concluzii

Nepoțeii lui Ilici, comuniștii și partenerii lor socialiști din Republica Moldova, au chemat recent cetățenii să participe la un miting anti-guvernamental de protest, organizat pe 18 septembrie 2022. Întâmplător sau nu, mitingul a fost asociat aniversării a 98-a a răscoalei de la Tatarbunar. Lozinca principală a protestatarilor a fost – Nu stați la balcoane căci murim de foame! Organizator al manifestației este Partidul Șor, al cărui lider a fost condamnat de prima instanță de judecată la 7,5 ani de pușcărie pentru furtul unui miliard de dolari din băncile pe care le administra și care, actualmente, trăiește în lux, în Israel, ascunzându-se de justiția moldovenească. S-ar părea că comuno-socialiștii moldavi, din considerente ideologice marxiste, n-ar trebui să-l susțină pe bancherul corupt, certat cu legea, care nu le poate fi altceva decât un dușman de clasă. Însă Republica Moldova este țara minunilor, în care liderii comuno-socialiști sunt foștii nuntași ai bancherului corupt și fugar. Astfel, reiese că comuno-socialiștii moldavi s-au curvit din punct de vedere ideologic, trădându-i, de o potrivă, pe Ilici și Stalin. Ultimul era specialist tocmai în exproprierea bancherilor. În astfel de circumstanțe nu ne rămâne decât să exclamăm: O temprora, o mores!

Pe fundalul celor menționate arată bizar pledoaria presei comuniste din Republica Moldova pentru comemorarea celei de a 98-a aniversări a răscoalei bolșevice de la Tatarbunar. Sau poate presa comunistă a dorit, totuși, să ne transmită vreun mesaj mai subtil, plin de aluzii? Curând vom vedea și vom pricepe...