Inegalitatea distribuirii veniturilor a devenit o problemă arzătoare în SUA, unde a început campania prezidențială. Pentru gospodăriile americane, venitul media a coborât la nivelurile din anii ’90.  De asemenea, trei sferturi din avuția țării este în mâinile a doar 10% din populație. Problema a devenit prea dezbătută de opinia publică pentru ca politicienii să o ignore, scrie Financial Times.  

Hillary Clinton a numit inegalitatea provocarea prezentului. Jeb Bush spune că dacă economia nu crește, inegalitatea distribuirii veniturilor va rămâne o problemă. Marco Rubio crede că prea mulți oameni își văd visul american îndepărtându-se de ei și de copiii lor.

Între candidații democrați și republicani la președinție există, în mod surprinzător, consensul că dezvoltarea familiilor din clasa de mijloc este blocată de stagnarea salariilor în timp ce economia trece prin transformări profunde.

Însă soluțiile propuse arată fracturi ideologice la fel de profunde, iar multe dintre ele nu aduc rezolvare uneia dintre cauzele principale ale stagnării veniturilor: creșterea slabă a productivității.

Unii analiști se întreabă dacă nu cumva soluțiile promovate acum nu vor avea decât efecte limitate.

Creșterea salariului minim

În timp ce încercările de a majora salariul minim la nivel federal sunt blocate în Congres din cauza opoziției republicanilor, multe dintre statele americane au lansat propriile creșteri, iar democrații sprijină inițiativele.

Salariul minim la nivel federal este de 7,25 de dolari pe oră, mai mic decât maximul de 8,54 de dolari pe oră (ajustat la inflație) atins în 1968. De la ultima majorare, în 2009, salariul și-a pierdut 8% din puterea de cumpărare.

Bernie Sanders, un politician democrat, insistă cu o creștere dramatică la 15 dolari pe oră. La fel face și Martin O’Malley, fost guvernator al statului Maryland. Hillary Clinton susține și ea ideea unui salariu mai mare, dar nu a indicat că urmărește o creștere atât de radicală.

Motivul prudenței este clar. Unele studii sugerează că modificări modeste ale salariului minim nu afectează piața locurilor de muncă, dar claritatea este mai mică în ceea ce privește impactul creșterilor mari. Unii economiști suspectează că majo­rările mari vor forța companiile să amortizeze costurile mai mari prin creșterea prețurilor sau că pot duce la eliminări semnificative de locuri de muncă. Companiile ar putea fi încurajate astfel să investească mai puțin în oameni și mai mult în înlocuirea lor cu utilaje sau roboți. „Când începi să vorbești de dublarea salariului minim încep și îngrijorările“, spune Alan Blinder, profesor la Princeton University.

Republicanii încearcă să blocheze creșterea salariului minim, însă sunt interesați de introducerea unui sistem de facilități fiscale în funcție de muncă. Un astfel de program, „Scutiri de taxe pentru venitul câștigat“, datând din anii ’70, de pe timpul președinției lui Gerald Ford, a scos din sărăcie 6,5 milioane de americani în 2012. Promovatorii sistemului spun că este mai bun decât creșterea salariului minim deoarece crește participarea la forța de muncă a celor cu cele mai mici venituri și evită riscul creșterii șomajului.

Germania schimbă macazul

În Germania, creșterea costurilor cu forța de muncă începe să afecteze competitivitatea țării, amenințând creșterea economică și investițiile, scrie The Wall Street Journal.

Propulsate de economia sănătoasă și de șomajul aflat la niveluri record, costurile cu forța de muncă urcă rapid în timp ce guvernul își întărește controlul asupra pieței muncii. Companiile sunt cele care suportă nota de plată pentru salarii.

Date oficiale arată că salariile reale au crescut în primul trimestru cu cel mai rapid ritm de după 1992, când salariile din Germania de Est au sărit în sus în urma reunificării țării.

Companiile germane se plâng acum că simt impactul, dar la Berlin politicienii ignoră trendul despre care economiștii și managerii spun că, dacă este scăpat de sub control, va lovi creșterea economică și locurile de muncă.

Martin Kapp, CEO-ul producătorului de utilaje industriale KAPP Werkzeugmaschinen a explicat că se așteaptă ca pentru compania sa cheltuielile cu personalul, care includ pe lângă salarii contribuțiile sa asigurprile sociale, de sănătate și la pensii, să se majoreze cu 30% în zece ani. 

Stagnarea salariilor și flexibilizarea contractelor de muncă – adică o libertate mai mare pentru angajatori să disponibilizeze din personal sau să reducă programul de lucru - la începutul acestui secol a transformat Germania din una dintre cele mai scumpe baze de producție din lume într-un exportator puternic.

„Industria și politicienii nu au fost niciodată mai străini unii de alții“

Însă multele greve din transport, educație și sănătate i-au pus pe gânduri pe politicienii aflați la guvernare.

„În doar patru sau cinci ani de acum încolo Germania s-ar putea să-și fi pierdut competitivitatea câștigată prin moderația salarială în ultimul deceniu“, crede Jörg Krämer, economist șef la Commerzbank.

Berlinul a introdus din acest an un salariu minim pe economie de 8,50 de dolari pe oră, a înăsprit regulile negocierilor collective și, probabil, va introduce limite mai stricte pentru angajările temporare.

„Industria națională a Germaniei și politicienii nu au fost niciodată în istoria recentă mai străini unii de alții“, spune Reinhold Festge, președitele federației patronale VDMA, care reprezintă 3.000 de companii mijlocii.

Datele OCDE arată că în Germania costul unitar al forței de muncă, un indicator al productivității muncii, a crescut cu 2,4% în fiecare an începând cu 2012, în timp ce în Spania și Grecia indicatorul a scăzut cu 1,3% respectiv 4,1%. Anul trecut salariile negociate pe piața germană s-au majorat cu aproape 3%.

„Germania își joacă la ruletă avantajul competitive față de zona euro“, a avertizat Dirk Schlotböller, economist la DIHK.

Revenirea zonei euro continuă

Creditarea bancară din zona euro către gospodării a accelerat, iar încrederea în economia germană s-a îmbunătățit, semne că economia uniunii monetare își regăsește puterea în pofida crizei grecești și a turbulențelor din China, scrie The Wall Street Journal.

Creditele date de bănci gospodăriilor au crescut în iunie cu 1,7%, față de aceeași lună a anului trecut, cel mai accelerat ritm din luna mai, potrivit datelor BCE.

Însă distribuirea creditului este neuniformă în zona euro, iar creșterea creditării către companii este încă slabă, de doar 0,1%. Analiștii BCE estimează că economia regiunii va crește cu 1,5% anul acesta mulțumită revenirii rapide a Spaniei și creșterii solide din Germania.