Ambulanțe în preajma cimitirelor din capitală
-
07 Mai 2016 08:01
Mai multe ambulanțe vor fi mobilizate de Paștile Blajinilor, 8 și 9 mai, în prejma celor mai aglomerate cimitire din capitală.
Este vorba despre Cimitirul „Sfântul Lazăr” de pe strada Doina și Cimitirul Central de pe strada Armenească. Totodată, în ziua de luni, în centrele medicilor de familie din Chișinău va face de gardă câte un medic.
Consultanta Serviciului de presă al Ministerului Sănătății, Stela Cheptene, a declarat pentru IPN că ambulanțele se vor afla în preajma cimitirelor, între orele 08.00 și 17.00, pentru a acorda ajutorul medical vizitatorilor în caz de necesitate.
Totodată, Stela Cheptene a afirmat că spitalele republicane lucrează în regim normal, având medici de gardă. Potrivit ei, în aceste zile medicii sunt chiar mai bine pregătiți, pe motiv că în perioada sărbătorilor sunt mai multe solicitări și aceasta presupune o mobilizare mai înaltă.
Solicitat de IPN, șeful adjunct al Direcției sănătății din capitală, Constantin Râmiș, a declarat că în ziua de duminică instituțiile de medicină primară nu vor avea program, iar luni, 9 mai, la toate Asociațiile Medicale Teritoriale și Centrele Medicilor de Familie din capitală va fi câte un medic de serviciu, între orele 8.00 și 17.00.