Ambasadorul UE, în vizită la CSM. Care a fost scopul întrevederii

  • 26 Noiembrie 2019 18:31
Ambasadorul UE, în vizită la CSM. Care a fost scopul întrevederii

Președintele interimar al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Dorel Musteață și membrii Consiliului Superior al Magistraturii, Nina Cernat, Anatolie Galben, Luiza Gafton, Mariana Timotin (Grama) și Petru Moraru au avut o discuție cu ambasadorul UE în R.Moldova, Peter Michalko.

Potrivit unui comunicat al CSM, scopul întrevederii a fost „menținerea unui dialog continuu cu partenerii Uniunii Europene, în vederea implementării reformei în sistemul judecătoresc, comunicării poziției membrilor Consiliului în urma ultimelor evenimente din sistemul judecătoresc, cât și acțiunile pe care membrii urmează să le întreprindă în viitorul apropiat.

CSM i-a comunicat ambasadorului că nu va permite implicarea unei alte puteri de stat în activitatea instituției, „în pofida presiunilor și încercărilor anumitor reprezentanți ai puterii de stat, cât și a unui grup de judecători, de imixtiune directă în activitatea Consiliului și a sistemului judecătoresc, care au drept scop menținerea influenței asupra sistemului judecătoresc”.

„Excelența sa, Peter Michalko, Ambasadorul UE în Republica Moldova a apreciat pozitiv activitatea Consiliului Superior al Magistraturii care prin acțiuni concrete a demonstrat dorința schimbărilor pozitive pentru funcționarea justiției independente, imparțiale, credibile și eficiente. A menționat că încercările de subminare a puterii judecătorești nu sunt bine venite și este inacceptabil atacarea Consiliului Superior al Magistraturii, acesta fiind recunoscut ca organ de autoadministrare judecătorească de către Consiliul Europei. De asemenea, a remarcat că poziția și rolul actualului CSM este accentuată și în opinia Comisiei de la Veneția care în avizul său s-a pronunțat în favoarea imunității membrilor CSM, care garantează independența lor și le permite să-și desfășoare activitatea fără a fi nevoiți să se apere împotriva acuzațiilor nefondate și vexatorii”, se arată în comunicatul CSM.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău