Ambasadorul Rusiei la NATO a fost demis de președintele Vladimir Putin
-
22 Ianuarie 2018 18:17
Președintele rus Vladimir Putin l-a eliberat pe Aleksandr Grușko din postul de reprezentant permanent al Rusiei la NATO, un decret în acest sens fiind publicat luni pe portalul oficial de informații juridice al administrației ruse, informează agenția de presă oficială TASS.
Printr-un alt decret, președintele rus l-a numit pe Aleksandr Grușko ministru adjunct de externe. Ambele documente au intrat în vigoare în ziua semnării, 22 ianuarie.
Grușko, diplomat de carieră, a exercitat funcția de ambasador al Moscovei la sediul NATO din Bruxelles din octombrie 2012. Până atunci, din 2005, el a ocupat funcția de ministru adjunct de externe.
În iulie 2017, presa de la Moscova lăsa să se înțeleagă că Rusia ar putea reduce nivelul reprezentării sale la NATO până la cel de însărcinat cu afaceri, sugerând că aceasta s-ar putea întâmpla după plecarea lui Grușko.
Oficial, autoritățile ruse nu au anunțat încă dacă vor trimite o altă persoană care să-l înlocuiască pe Grușko în post și nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect.
Relațiile dintre Rusia și NATO trec prin cea mai gravă criză de la încheierea Războiului Rece, ca urmare a anexării peninsulei Crimeea de către Moscova în 2014 și a rolului acesteia din urmă în conflictul din estul Ucrainei. UE și SUA au instituit din 2014 o serie de sancțiuni împotriva Rusiei, în vigoare și în prezent.
Sursa: Agerpres