Ambasadorul Rusiei în Franța, convocat la Ministerul Afacerilor Externe după uciderea a doi lucrători umanitari francezi în Ucraina
-
05 Februarie 11:55
Ambasadorul Rusiei în Franța va fi convocat luni la Ministerul de Externe francez după uciderea a doi lucrători umanitari francezi în urma unei lovituri ruse săptămâna trecută în Ucraina, a anunțat o sursă diplomatică franceză, relatează Agerpres cu referire la AFP și Reuters.
Parisul "va denunța și dezinformarea care vizează Franța", a adăugat aceeași sursă, la câteva zile după ce Ministerul Apărării a identificat o "manevră coordonată a Rusiei" pentru a difuza informații false ce vizează Franța.
Doi lucrători umanitari francezi au fost uciși și alți trei au fost răniți într-un atac rus cu dronă în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, pe 1 februarie, incident descris de ministrul de externe francez Stephane Sejourne drept un act de "barbarie".
"Franța va reitera condamnarea atacurilor ruse", a spus sursa diplomatică.
Relațiile franco-ruse s-au deteriorat și mai mult în ultimele săptămâni, în condițiile în care Parisul a anunțat o creștere a sprijinului pentru Ucraina, promițând că va trimite Kievului mai multe rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune.
Parisul a acuzat, de asemenea, Moscova că răspândește cu regularitate informații false despre Franța. La sfârșitul lunii ianuarie, Franța a respins ideea că ar avea mercenari care operează în Ucraina, la o zi după ce parlamentarii ruși au adoptat o rezoluție care condamna "mercenarii" francezi din Ucraina.
Franța l-a acuzat totodată pe președintele rus Vladimir Putin că a transmis informații false, după ce liderul de la Kremlin a sugerat că rachetele care au doborât un avion rusesc care transporta prizonieri de război ucraineni ar fi putut proveni dintr-un sistem francez de apărare aeriană