Ambasadorul Daniel Ioniță mai rămâne la Chișinău până la sfârșit de aprilie. „Voi pleca doar fizic din Republica Moldova, însă Republica Moldova nu va pleca niciodată din inima mea”
-
17 Februarie 2022 09:59
Ambasadorul român Daniel Ioniță, rechemat recent la București, va părăsi fizic Chișinăul la sfârșit de aprilie, nu înainte de a-și face vizitele protocolare de bun-rămas și a-și lua „la revedere de la mulții și dragii prieteni din Republica Moldova”, transmite IPN. „O prietenă îmi scrie în privat: “Excelență, nu mă pot abține să nu vă scriu, așa cum scria odinioară Ion Creangă, din dealul Ciricului, din Iași, amicului său Mihai Eminescu la București: ”Bădiță, ai plecat și dumneata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală (...)”.//Să vă dea bunul D/zeu multă sănătate și mult succes acolo unde va fi următoarea misiune. Nu vă vom uita și, știm, și sufletul Dvs. va fi cu noi. Sănătate!”. I-am răspuns că voi pleca doar fizic din Republica Moldova, însă Republica Moldova nu va pleca niciodată din inima mea”, a mențiinat ambasadorul.
„Până atunci, îmi voi exercita inclusiv rolul de decan al Corpului Diplomatic rezident în Republica Moldova și sunt mândru că am reușit să produc o emblemă și o plachetă a CD acreditat aici – prima din istoria țării de reședință”, menționează ambasadorul.
Diplomatul a precizat că detalii va publica ulterior.
Acum două săptămâni, Daniel Ioniță a fost rechemat din funcția de ambasador al României în Republica Moldova. La scurt timp, Ministerul Afacerilor Externe al României l-a propus pe Cristian-Leon Țurcanu ambasador în Republica Moldova.