Ambasadorul agreat al Uniunii Europene în R.Moldova, Janis Mazeiks, a prezentat copiile scrisorilor de acreditare ministrului de Externe, Nicu Popescu

  • 06 Septembrie 2021 11:34
Ambasadorul agreat al Uniunii Europene în R.Moldova, Janis Mazeiks, a prezentat copiile scrisorilor de acreditare ministrului de Externe, Nicu Popescu

Ambasadorul agreat al Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a prezentat copiile scrisorilor de acreditare viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu. 

În cadrul discuției de la ministerul de externe, vicepremierul Nicu Popescu a evidențiat caracterul strategic al relației cu Uniunea Europeană și a efectuat o trecere în revistă a obiectivelor principale pe termen scurt și mediu în promovarea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic.

Oficialul a exprimat certitudinea că autoritățile de la Chișinău urmează să valorifice pe deplin oportunitățile în asemenea domenii ca economie, digitalizare, infrastructură, sănătate, mediu ambiant.

De asemenea, șeful diplomației moldovene a apreciat rolul partenerilor europeni în procesul de susținere a implementării Acordului de Asociere, asistența generoasă acordată de Uniunea Europeană și perspectivele noi pe care aceasta le deschide pentru consolidarea reformelor interne și creșterea prosperității cetățenilor țării. 

La finele întrevederii, ministrul de externe Nicu Popescu a adresat felicitări noului șef al Delegației UE pentru numirea în post și i-a urat succes în exercitarea mandatului său în Republica Moldova pentru a dezvolta relațiile de parteneriat cu Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
13,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:72 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău