Alocațiile lunare suplimentare pentru mai multe categorii de populație vor fi majorate
-
17 Martie 2023 13:07
Cuantumul alocației lunare de stat acordate mai multor categorii de populație a fost majorat. Parlamentul a aprobat, în cea de-a doua lectură, proiectul de modificare a Legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație. Inițiativa legislativă a fost înaintată de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și alți doi deputați ai Fracțiunii PAS – Boris Marcoci și Dan Perciun. Legea va intra în vigoare la 1 aprilie anul curent, transmite Serviciul de presă al legislativului.
Proiectul prevede creșterea alocației oferite participanților la războiul de pe Nistru, la acțiunile de luptă din Afganistan și la acțiunile de luptă de pe teritoriile altor state. De creșteri ale alocațiilor vor mai beneficia persoanele cu dizabilități și soții supraviețuitori de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial, a acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova și a lichidării consecințelor avariei de la Cernobîl.
Totodată, vor crește alocațiile lunare pentru copiii persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate, copiii participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, decedați. Alocația este prevăzută pentru copii până la atingerea vârstei de 18 ani sau după această vârstă, dacă își continuă studiile în instituțiile de învățământ la cursurile de zi până la terminarea studiilor.
Alocații majorate vor fi acordate și unuia dintre părinții participanților la acțiunile de luptă în timp de pace sau la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova căzuți la datorie sau decedați în timpul îndeplinirii obligațiilor serviciului militar în termen în rândurile Armatei Sovietice sau ale Armatei Naționale sau ai participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, decedați.
De majorare vor beneficia, de asemenea, persoanele decorate cu ordine și medalii pentru muncă asiduă și serviciu militar impecabil în spatele frontului în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
Pentru fiecare categorie creșterea va constitui 250 de lei. Astfel, în funcție de categoria de beneficiari, cuantumul minim va crește până la 800–1800 de lei, iar suma totală care ar urma să fie oferită din bugetul de stat în acest scop va constitui circa 90,6 milioane de lei.