Alexandru Arseni: CSM trebuie să se conformeze hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor
-
17 Octombrie 2019 14:22
Ședința de astăzi a Consiliului Superior al Magistraturii a fost amânată din lipsă de cvorum. Chiar dacă unii dintre membrii CSM au fost revocați de către Adunarea Generală a Judecătorilor, aceștia anunțaseră, totuși, că se vor întruni în ședință. Tot astăzi, Curtea Supremă de Justiție le-a dat dreptate judecătorilor care au convocat adunarea generală extraordinară la sfârșitul lunii septembrie. Decizia este irevocabilă.
Adunarea Generală a Judecătorilor convocată în 27 septembrie a decis că membrii CSM pe care i-a delegat, nu mai sunt compatibili cu această funcție, făcând referire la declarația parlamentului privind caracterul captiv al statului. Ședința a fost organizată la inițiativa a 87 de magistrați care s-au adresat Curții de Apel Chișinău, obligând CSM să convoace adunarea generală, printr-o hotărâre adoptată în 20 septembrie. Peste patru zile, Curtea emitea o încheiere prin care impunea Consiliul Superior al Magistraturii să respecte decizia din 20 septembrie și stabilea data ședinței excepționale. Astfel, CSM nu a recunoscut rezultatele ședinței și a contestat ambele hotărâri ale Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiții, recursurile, însă, au fost respinse. La fel, consiliul i-a cerut președintelui Adunării Generale lista judecătorilor înregistrați pentru eliberarea buletinelor de vot și hotărârile adoptate.
Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să se conformeze hotărârii Adunării Generale, susține doctorul în drept și fostul membru al CSM, Alexandru Arseni.
„Hotărârea Adunării Generale, evident are forță juridică și este obligatorie și pentru actuala componență căreia i s-a retras mandatul, însă, ei trebuie să-și exercite doar funcțiile administrative. Adunarea generală planificată pentru data de 25 octombrie, ar trebui să desemneze alți judecători”, Alexandru Arseni.
Adunarea Generală a Judecătorilor, organul suprem și CSM, care administrează sistemul judecătoresc trebuie să fie instituții puternice. Iată de ce judecătorii trebuie evaluați după criterii concrete, consideră Alexandru Arseni. Reforma trebuie să se facă cu ajutorul foștilor judecători și a lumii academice, care cunosc care sunt scăpările din sistem, punctează profesorul universitar.
„Trebuie să fie funcțională această reformă, pentru că noi batem în efecte. Avem judecători corupți, dar, nu vrem să căutăm cauza, de unde vin acești judecători corupți. Nu funcționează sistemul de selectare a judecătorilor. Comisiile de evaluare nu știu ce să facă. În al doilea rând, care este rolul SIS-ului, care este rolul CNA-ului? Informațiile trebuie să se transmită și să se facă analiză. Noi nu putem interveni în esența deciziilor adoptate, dar putem decide și aprecia activitatea judecătorului. Iată acest aspect trebuie de pus în prim plan și de adus la cuoștință: stimați judecători, de mâine, iată acestea sunt criteriile”, a mai spus expertul.
Consiliul Superior al Magistraturii are 12 membri, 3 sunt numiți de către parlament, alții 3 sunt Președintele CSJ, Ministrul Justiției și Procurorul General, iar Adunarea Generală a Judecătorilor numește 6 membri în drept și 2 supleanți.