Alexandr Stoianoglo, despre cazurile privind „punga neagră”, Bahamas și Ilan Șor

  • 01 Decembrie 2020 15:45
Alexandr Stoianoglo, despre cazurile privind „punga neagră”, Bahamas și Ilan Șor

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, nu crede există un „jurist serios” care poate da o apreciere, din punct de vedere penal, acțiunilor legate de așa zisul caz „kuliocul” (punga). Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, într-o conferință de presă, Alexandr Stoianoglo a spus că a avut discuții și cu autorii sesizării care au făcut publice acele imagini video în care apar actualul președinte în exercițiu, Igor Dodon, și fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, care îi transmite o pungă (în care se prezumă că ar fi bani, n.r.). Potrivit lui Stoianoglo, autorii sesizării ar fi recunoscut că „sunt niște lucruri mai mult politice, care au alte consecințe”. În opinia procurorului general, „oamenii care fac așa lucruri trebuie să fie pedepsiți, în primul rând, politic”, transmite IPN.

Despre dosarul Bahamas, Alexandr Stoianoglo a precizat că au fost audiate mai mult de 30 de persoane. Au fost solicitate avizele din partea tuturor instituțiilor de stat (ANI, Inspectoratul Fiscal etc.) Au fost inițiate câteva comisii rogatorii, dar până acum nu a parvenit răspuns. În funcție de materialele care vor fi acumulate, se vor lua deciziile care se impun, a precizat Alexandr Stoianoglo.

Procurorul general a reiterat că Vlad Plahotniuc este o persoană cheie în dosarul furtului miliardului. Unde se află în momentul actual nu se cunoaște, dar Procuratura s-a adresat în câteva state în privința identificării locului lui Plahotniuc. Alexandr Stoianoglo spune că 2021 va fi un an determinant în investigarea furtului miliardului. Sunt căutate soluții ca vinovații să fie extrădați, să poată fi judecați aici.  

Despre ședințele de judecată, de la Curtea de Apel Cahul, în dosarul lui Ilan Șor (condamnat de prima instanță, în 2017, pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere), Alexandr Stoianoglo spune că nicio ședință nu a fost amânată din cauza procurorilor. „Cu regret, avem niște acțiuni concertate din partea avocaților, din partea organelor de justiție ce e legat cu investigarea dosarului furtul miliardului. Este o provocare pentru tot sistemul de justiție al Republicii Moldova”, a nota procurorul general. Potrivit lui Stoianoglo, în privința lui Ilan Șor și oamenii din anturajul lui sunt în desfășurare investigații, dar nu poate da mai multe detalii din cauza secretului anchetei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:4,63 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău