Aleksei Navalnîi își anunță revenirea în Rusia duminică, 17 ianuarie

  • 13 Ianuarie 2021 13:08
Aleksei Navalnîi își anunță revenirea în Rusia duminică, 17 ianuarie

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a anunțat miercuri că va reveni duminică, 17 ianuarie, în Rusia, după aproape cinci luni de convalescență în Germania după ce a fost otrăvit, relatează Reuters, AFP și Interfax, citate de Agerpres.

Într-un mesaj postat pe Instagram, Aleksei Navalnîi scrie că acum este complet refăcut și consideră că este timpul să se întoarcă în Rusia în pofida amenințărilor de ordin penal care îl așteaptă în țara sa.

"Am supraviețuit. Și acum (președintele rus Vladimir) Putin, care a ordonat asasinarea mea, le spune servitorilor săi să facă totul ca să nu mă întorc", a declarat opozantul de 44 de ani într-un videoclip publicat pe pagina sa de Instagram, adăugând că și-a luat bilet la un avion de linie pentru 17 ianuarie.

Aleksei Navalnîi a fost transferat în august 2020 în Germania, la spitalul Charite din Berlin, după ce i se făcuse rău la bordul unui avion care îl aducea din Siberia la Moscova.

Germania, sprijinită de aliații săi, a afirmat că opozantul președintelui rus a fost victima unei otrăviri cu un agent neurotoxic din familia Noviciok.

Autoritățile ruse a negat orice implicare în incident.

"Nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă 'să revin sau nu' în Rusia. Pur și simplu pentru că eu nu am plecat. M-am trezit în Germania, unde am ajuns cu avion sanitar la reanimare dintr-un singur motiv: ei au încercat să mă ucidă", a spus opozantul rus în postarea sa.

"Servitorii (președintelui rus Vladimir Putin) acționează ca de obicei, fabricând toate piesele unor noi urmăriri penale împotriva mea. Dar nu-mi pasă ce vor face. Rusia este țara mea, Moscova este orașul meu și îi simt lipsa", a continuat Navalnîi.

Potrivit documentelor judiciare apărute marți, autoritățile ruse cer plasarea în detenție a lui Navalnîi, acuzându-l că ar fi încălcat eliberarea condiționată care i-a fost acordată după o condamnare în 2014.

"Autoritatea penitenciară rusă (FSIN) i-a ordonat luna trecută lui Navalnîi să se întoarcă imediat din Germania și să se prezinte la biroul FSIN din Moscova, altfel riscând să fie încarcerat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău