Alegerile prezidențiale din Republica Moldova și Bulgaria, în presa internațională

  • 15 Noiembrie 2016 09:39
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova și Bulgaria, în presa internațională

Revista presei internaționale

Încă din prima zi, noua săptămâna în care am pășit a fost marcată de calcule politice și evoluții rapide în urma alegerilor prezidențiale care au avut loc în două state europene, Republica Moldova și Bulgaria. The Time arată că potrivit rezultatelor aproape finale, alegerile din cele două țări "ar urma să fie câștigate de aliați ai rușilor", ceea ce "ar putea deveni o problemă pentru UE, având în vedere că ea încearcă să potolească o Moscovă tot mai îndrăzneață".

Reuters comentează că victoria unui candidat cu simpatii declarate față de Moscova "ar putea adânci criza din Uniunea Europeană, având în vedere că Moldova, în prezent pe cale să devină membră a UE, ar putea pune capăt eforturilor sale de integrare în acest bloc regional". Financial Times opinează că "Alegerea lui Dodon ca șef al statului ar putea întări poziția Rusiei în estul Europei, dat fiind sprijinul crescând acordat euroscepticilor și adversarilor actualei politici de pe continent". The New York Times relatează că "Igor Dodon intenționează să organizeze un referendum pe tema retragerii țării din acordul politic și comercial încheiat cu UE în 2014, alternativa fiind aderarea ei la Uniunea Vamală Eurasiatică, inițiată de Rusia". Euronews scrie că "pierderea încrederii în liderii pro-europeni pare să-l fi ajutat pe Dodon, care vrea să restabilească relațiile strânse cu Rusia" și amintește că "adversara lui Dodon, Maia Sandu, favorabilă integrării europene, s-a plâns de nereguli la vot și în special de numărul insuficient de buletine de vot pentru alegătorii din diaspora". Același lucru este reclamat și de miile de protestatari adunați la Chișinău, arată ziarul Timpul din Republica Moldova, amintind totodată că Vladimir Putin a fost primul șef de stat care l-a felicitat pe Igor Dodon. Din publicația moscovită Kommersant aflăm că președintele Rusiei l-a invitat pe Igor Dodon să efectueze o vizită la Moscova, exprimându-și speranța într-un dialog constructiv cu conducerea Republicii Moldova. Într-un interviu acordat agenției Sputnik, citat de Kommersant, Igor Dodon și-a reiterat intenția de a restabili parteneriatul strategic cu Rusia dar a subliniat, totodată, că țara sa "va trebui să mențină relații bune cu Europa". TASS notează că, potrivit secretarului de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, partea rusă va răspunde cu reciprocitate la dorința de cooperare a noilor autorități ale Bulgariei și Republicii Moldova. "Va exista o cooperare reciproc avantajoasă a Rusiei cu Bulgaria și Republica Moldova", a arătat Dmitri Peskov.

În ceea ce privește Bulgaria, The Time arată - cităm - că "președinte ales, Rumen Radev, este un fost comandant al forțelor aeriene fără experiență politică. Platforma sa din timpul campaniei, promoscovită și împotriva imigranților, și-a găsit ecou într-o țară care s-a săturat să fie cel mai sărac membru al UE".

EUobserver comentează că Bulgaria a fost aruncată într-o nesiguranță politică după ce premierul Boiko Borisov a demisionat în urma înfrângerii usturătoare pe care candidatul prezidențial al partidului său a suferit-o în fața socialistului Rumen Radev. Publicația amintește că în discursul victoriei, Radev și-a reiterat susținerea față de ridicarea sancțiunilor europene la adresa Rusiei și l-a lăudat pe președintele nou ales al Statelor Unite pentru că își dorește un dialog mai strâns cu Vladimir Putin.

Tot despre alegeri prezidențiale scrie și presa din Germania, care arată că actualul ministru de externe, Frank-Walter Steinmeier, a fost propus candidatul coaliției CDU-CSU pentru funcția de președinte. "Nominalizarea ministrului de externe este neașteptată, dar nu este o surpriză pentru Frank-Walter Steinmeier, care și-a pregătit de mult tacticile", comentează Der Spiegel. Și precizează că, într-o primă reacție, cancelarul Angela Merkel a subliniat că "mai ales într-o perioadă de tulburări, alegerea lui Steinmeier este un semn de stabilitate".

Despre stabilitate sau, poate lipsa ei, vorbesc miniștrii de externe ai Uniunii Europene reuniți la Bruxelles. "Cu Donald Trump, europenii se tem de saltul în necunoscut", scrie Le Monde, făcând referire la schimbarea politică din Statele Unite, din cauza căreia - cităm - "liderii Uniunii se tem de nerespectarea acordurilor privind clima sau politica nucleară iraniană, ca și de poziția americană în conflictul sirian și în ce privește tratatele comerciale". EUobserver ridică un semn de întrebare și în privința angajamentelor SUA referitoare la apărarea comună în cadrul NATO, în contextul amenințărilor lansate de Trump în timpul campaniei, conform cărora Alianța nu își va apăra membrii care nu își respectă angajamentele și nu plătesc toate contribuțiile.

O respectare a angajamentelor cere Uniunii Europene și Ankara, în privința promisiunilor legate de ridicarea vizelor pentru proprii cetățeni care călătoresc în spațiul Schengen. Ziarul turc Milliyet arată că președintele Recep Tayyip Erdo?an a avertizat că "Răbdarea noastră nu este infinită" iar Turcia ar putea suspenda acordul privind refugiații. Iar din publicația Hurriyet aflăm că liderul de la Ankara a subliniat și că negocierile cu Uniunea Europeană ar putea fi supuse unui referendum. "Dacă este necesar, și noi putem merge să ne consultăm poporul", a declarat pre?edintele turc, evocând exemplul Brexit din Regatul Unit.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:1,54 m/s
Mon
9
Tue
9
Wed
11
Thu
13
Fri
13
Arhivă Radio Chișinău