France Presse: Alegeri prezidențiale pentru întărirea Maiei Sandu în fața Moscovei

  • 14 Octombrie 18:11
France Presse: Alegeri prezidențiale pentru întărirea Maiei Sandu în fața Moscovei

Republica Moldova va avea de ales între consolidarea parcursului european sau reluarea legăturilor cu Moscova, la scrutinul prezidențial decisiv de duminică, într-un context tulburat de războiul din Ucraina vecină, comentează luni France Presse, citată de Agerpres.

Lidera Maia Sandu, care a întors cu hotărâre această fostă republică sovietică spre Occident, este favorită, în cursă fiind înscriși 11 candidați.

Dar autoritățile avertizează împotriva încercărilor de destabilizare din partea Rusiei, care este acuzată că vrea să submineze referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană organizat în același timp.

Ea a produs o surpriză prin amploarea succesului său din 2020. De data aceasta, Maia Sandu, o fostă economistă în vârstă de 52 de ani, începe cu un avantaj clar.

Ea este creditată cu 36% din intențiile de vot în primul tur, conform unui sondaj recent realizat de think tank-ul moldovenesc WatchDog, experții mizând pe victoria ei „probabilă” în turul al doilea pe 3 noiembrie.

În opinia președintei, care și-a creat o statură internațională în patru ani și a obținut deschiderea negocierilor cu UE, „nu trebuie să ne oprim la jumătatea drumului”.

Ieșită de sub oligarhii corupți, „generația noastră are misiunea de a integra o Moldovă liberă și democratică în marea familie europeană”, insistă ea.

De cealaltă parte, Alexandr Stoianoglo, un fost procuror în vârstă de 57 de ani susținut de socialiștii pro-ruși, este cu mult în urmă, fiind cotat cu 10% din intențiile de vot.

El cere „restabilirea justiției” în fața „intimidării” exercitate de autorități, dispuse, conform opoziției, să încalce drepturile în numele luptei împotriva amenințării rusești.

Problema puterii de cumpărare ar putea fi și ea o temă decisivă în alegeri, pe fondul inflației record din ultimii ani.

În ceea ce privește referendumul care vizează înscrierea în Constituție a obiectivului european, aproape 54% se declară favorabili, iar 35% sunt împotrivă, aproximativ jumătate percepând Rusia ca pe o amenințare, conform aceluiași sondaj.

„Există o mulțime de minciuni și știm că Rusia investește mulți bani în propagandă aici”, a declarat pentru AFP Augustina Dogot, o alegătoare de 23 de ani în trecere prin Chișinău. Mutată în Belgia, ea „vede condițiile de viață din UE” și vrea „același lucru” pentru țara ei natală.

De la informații false și până la un sistem masiv de cumpărare de voturi, „interferența rusă a atins un nivel fără precedent”, notează un studiu al New Strategy Center, cu sediul în România.

Rusia „și-a schimbat strategia folosind un șir de candidați, dintre care unii pretind că sunt pro-europeni, pentru a desfășura o campanie complexă de dezinformare” care vizează în principal referendumul, a cărui rată de participare la vot va fi atent analizată.

Partidele pro-ruse au lansat o campanie de boicot și, dacă nu se atinge pragul de 33% din alegătorii înregistrați necesar pentru validarea rezultatelor, traseul european al Moldovei ar fi fragilizat.

„Bătălia finală sunt alegerile legislative din 2025”, care sunt foarte incerte în acest moment, comentează Valeriu Pașa, analist la WatchDog.

În fruntea acestei campanii de boicot se află oligarhul exilat Ilan Șor, condamnat anul trecut în lipsă pentru fraudă. Pe rețeaua de socializare Telegram, el critică în mod regulat, de la Moscova, „statul polițienesc” moldovenesc, care a devenit o „marionetă supusă” Occidentului.

Pe lângă acest „război hibrid” denunțat de la Washington și până la Paris, Republica Moldova se confruntă cu prezența de decenii a trupelor ruse în regiunea separatistă Transnistria.

După începerea ofensivei ruse în Ucraina în februarie 2022, temerile privind o prelungire a conflictului au fost mari.

Republica Moldova, o țară mică și săracă de 2,6 milioane de locuitori, a suferit din plin consecințele, în special în ceea ce privește energia.

„Războiul a fost atât o sursă de îngrijorare fundamentală pentru moldoveni, dar, în mod paradoxal, și un accelerator semnificativ al istoriei”, notează politologul francez Florent Parmentier, specialist în această regiune.

De atunci, Republica Moldova și-a redus dependența de Moscova și a ieșit în evidență.

Secretarul de stat american Antony Blinken a vizitat din nou Chișinăul în luna mai, iar recent președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat în Republica Moldova pentru a anunța un ajutor record de 1,8 miliarde de euro.

Acest lucru va întări rezistența Republicii Moldova în fața „agitației” permanente create de Moscova, spune Parmentier, care a exclus scenariul unei lovituri de stat

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău